Istoria creştinismului (MCCLXV): Biserica Ortodoxă Română din Bucovina, în perioada 1775-1918 (IX)

La 8 mai 1835, împăratul Ferdinand al V-lea (1830-1848) a numit ca episcop al Bucovinei pe Eugenie Hacman, originar din Văslăuţi (regiunea Cernăuţi), dintr-o familie de ţărani români originară din părţile Hotinului. Numele său este moştenit de la un strămoş, care a fost hatman. Devenit patronimic, a fost schimbat, în Bucovina, în Hackman sau Hacman. A studiat la gimnaziul şi şcoala clericală din Cernăuţi, apoi şi-a continuat studiile la Facultatea de teologie romano-catolică din Viena, pe care a absolvit-o în anul 1823. După absolvirea facultăţii, a fost tuns în monahism în anul 1823, fiind hirotonit ierodiacon şi apoi ieromonah. Având studii înalte, este numit catihet (profesor de religie) la Şcoala trivială, apoi profesor pentru studiul biblic la Institutul teologic din Cernăuţi (1827-1835). A devenit profesor de limba română al arhiducelui Ferdinand, care, ajuns împărat, l-a numit episcop ortodox al Bucovinei. A fost hirotonit la Carlovit, ca şi înaintaşii săi. În anul 1843, Curtea imperială a aprobat un nou Statut de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din Bucovina, pe temeiul căruia eparhia s-a împărţit în 12 decanate (protopopiate), iar numărul parohiilor s-a ridicat la 241. Pentru că numărul absolvenţilor Institutului teologic din Cernăuţi sporea mereu, nefiind parohii suficiente, noul statut a prevăzut instituirea aşa-numiţilor „cooperatori“, adică preoţi tineri numiţi ca ajutători ai parohilor bătrâni, mai ales în parohiile greu de păstorit. Deşi, într-un fel, măsura era bună, în sensul că tinerii preoţi făceau pastoraţie pe lângă oameni mai vârstnici şi mai experimentaţi, totuşi s-au iscat adeseori neînţelegeri între parohi şi cooperatori, păgubitoare vieţii bisericeşti.