Istoria creştinismului (MCCLXXVIII): Biserica Ortodoxă Română din Bucovina, în perioada 1775-1918 (XXII)

Ultimul mitropolit al Bucovinei sub stăpânire austriacă, Vladimir Repta (1842-1926), s-a îngrijit de progresul vieţii bisericeşti din cuprinsul eparhiei sale, de crearea unei stări materiale corespunzătoare pentru cler, de ridicarea de noi dascăli, de închinare şi refacere a unor vechi ctitorii voievodale (Putna, Mirăuţi). În timpul arhipăstoririi lui a continuat lupta dintre credincioşii ruteni şi români, s-a cerut înfiinţarea unei episcopii pentru ruteni, care să fie întreţinută de Fondul Bisericesc Român, ca, în cele din urmă, să se pretindă ca însuşi scaunul mitropolitan din Cernăuţi să fie ocupat de un rutean, iar pentru români să se creeze o episcopie sufragană, la Rădăuţi sau la Suceava. Prin presă şi prin adunări, credincioşii români au protestat împotriva acestor pretenţii, apărând caracterul românesc al Eparhiei şi cerând înfiinţarea unei episcopii rutene la Coţmani. În 1913, guvernul a numit ca vicar general, peste voia mitropolitului, un arhimandrit rutean, ceea ce a dus la noi proteste din părea preoţilor români. În astfel de împrejurări şi situaţii tensionate pentru Biserică, a izbucnit Primul Război Mondial, care a dus la destrămarea Imperiului Habsburgic. În timpul războiului, în vremea ocupaţiei ruse, Vladimir Repta a luat sub protecţia sa 63 de suluri ale cărţii sfinte a evreilor, Tora, şi a intervenit pentru evitarea actelor de vandalism împotriva marilor sinagogi din Cernăuţi. Nevoit să se refugieze la Viena, Mitropolitului Vladimir i s-a cerut în mai multe rânduri demisia, din partea autorităţilor de stat, dar acesta a refuzat. Pe 28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală, mitropolitul Vladimir Repta a convocat Sinodul din care făceau parte mari personalităţi şi s-a hotărât unirea cu România, înainte de momentul 1 decembrie. A păstorit şi după realizarea statului naţional român unitar, până în 1924, când s-a retras din scaun, iar peste doi ani a murit, la 24 aprilie 1926.