„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Istoria creştinismului (MCCLXXX): Filantropia în Ţara Românească (XXXI)
Biserica Ortodoxă din Ţările Române a acordat o importanţă deosebită asistenţei orfanilor. Chiar dacă informaţiile privitoare la această formă de filantropie sunt destul de sărace, până în secolul al XVIII-lea acestea lipsind cu desăvârşire, având în vedere, pe de o parte, importanţa de care copiii se bucură în învăţătura şi activitatea Mântuitorului, iar, pe de alta, grija pe care le-au acordat-o bizantinii, cei care au constituit modele de filantropie pentru noi, cu siguranţă că pruncii au fost în atenţia Bisericii noastre Ortodoxe. În 1916, Episcopia Râmnicului a făcut o colectă în toată eparhia pentru sprijinirea orfelinatului românesc de la Sibiu, înfiinţat cu scopul îngrijirii orfanilor de război. După Primul Război Mondial, din iniţiativa mitropolitului primat al Bisericii Ortodoxe, Miron Cristea, devenit ulterior, din 1925, primul patriarh al României, a luat fiinţă, la Câmpulung Muscel, Seminarul pentru orfanii de război (în 1922), care i-a purtat şi numele. Din 1923 apar în România legi care reglementează organizarea şi desfăşurarea activităţii de asistenţă socială, în cadrul cărora se înfiinţează leagănul şi orfelinatul. Aceste instituţii, deşi de stat, au primit un important ajutor din partea Bisericii, precum şi din partea unor instituţii de binefacere particulare. Fără îndoială că numărul acestor instituţii, care aveau drept obiect de activitate îngrijirea complexă a copiilor, a fost mare, potrivit datelor furnizate de Institutul Statistic din România, în perioada 1930-1940, în România funcţionau peste 400 de comitete locale ce se ocupau de problemele copiilor. În cazul unor asociaţii fie dinainte de 1948, fie mai cu seamă după această dată, chiar dacă Biserica nu le-a organizat s-au tutelat şi n-a angajat clerici, activitatea socială în sine, de cele mai multe ori, a avut un accentuat spirit creştin, în special în domeniul social cerându-se dragoste faţă de aproapele, filantropie, de aici izvorând valoarea şi consistenţa muncii cu caracter social.