„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Istoria creştinismului (MCCLXXXVIII): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XI)
Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni intenţiona să zidească şi o catedrală mitropolitană în Chişinău, dar piatra de temelie a noii catedrale s-a pus abia în anul 1830. În timpul arhipăstoririi sale a fost restaurată Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Mănăstirea Căpriana, unde a fost aşezat spre veşnică odihnă († 30 martie 1821), după o păstorire de 13 ani a Bisericii Româneşti din Basarabia. Personalitatea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni este controversată. Unii istorici îl consideră drept un patriot român, care a luptat pentru apărarea intereselor neamului său în Basarabia, alţii, dimpotrivă, îl prezintă drept un român înstrăinat, care n-a urmărit decât satisfacerea ambiţiilor personale. Însă, deşi s-a pus în slujba Bisericii Ruse şi a autorităţilor ruseşti, deşi a căutat să impună structuri de organizare necunoscute în eparhia sa, inclusiv limba rusă în seminar, şi a promovat mai mult ruşi în posturi de conducere, el a slujit totuşi neamul din care făcea parte, urmărind mai ales promovarea vieţii morale şi intelectuale a clerului basarabean. Toţi urmaşii lui Gavriil au fost ruşi, numiţi direct de Sinodul Bisericii Ruse din Petersburg, majoritatea transferaţi, după un număr de ani, la alte eparhii ruseşti. Primul dintre aceştia a fost Dimitrie Sulima, Episcopul-Vicar al Mitropoliei. Dimitrie Sulima, născut în 1782 în Ucraina, învăţase perfect limba română, încât îi era uşor să vorbească şi să liturghisească. Făcuse studii la Poltava (se pare că i-a fost elev lui Gavriil), a fost preot, protoiereu, profesor în Nicolaev, iar după ce s-a călugărit a fost hirotonit arhiereu, cu titlul „de Bender şi Akerman“, devenind, în 1813, vicarul lui Gavriil. Tipografia întemeiată de Mitropolitul Gavriil a continuat şi după moartea lui să tipărească în româneşte cărţi de slujbă şi „zidire duhovnicească“. Se poate spune că Dimitrie Sulima a continuat pe toate planurile opera începută de Gavriil Bănulescu-Bodoni. El a pus piatra de temelie a Catedralei din Chişinău la 11 mai 1830 (terminată la 13 octombrie 1836).