Istoria creştinismului (MCCXC): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XIII)

Urmaşul în scaunul arhipăstoresc ai lui Gavriil Bănulescu Bodoni, Dimitrie Sulima, Episcopul-Vicar al Mitropoliei, a fost numit direct de Sinodul Bisericii Ruse din Petersburg. În timpul arhipăstoririi sale funcţionau şi câteva „şcoli bisericeşti ţinutale“. Din 1839 încep să se organizeze „şcoli parohiale“ în toată Rusia, sub îndrumarea unui preot, diacon sau chiar cântăreţ. În cele din Basarabia limba de predare era cea „moldovenească“. În deceniul al cincilea al secolului al XIX-lea funcţionau aici 326 de şcoli, cu 346 de învăţători şi cu 5.177 copii de ţărani, însă în deceniul următor numărul lor a scăzut vertiginos. Arhiepiscopul Dimitrie a tradus din ruseşte în româneşte un manual - „Începuturile învăţăturii creştineşti“ (1828), pentru nevoile acestor şcoli. „Tipografia exarhicească“ şi-a continuat activitatea. S-au tipărit mai multe cărţi de cult în româneşte, dar şi cărţi de învăţătură, traduse din ruseşte. O realizare deosebită a arhiepiscopului Dimitrie este catedrala din Chişinău, cu hramul „Naşterea Domnului“, cu două altare şi cu o impunătoare clopotniţă (1830-1836). Tot datorită lui Dimitrie, s-au zidit biserici noi în diferite târguri (Chilia, Ismail, Bender, Akerman, Hotin), din vistieria statului, dar şi în mediul rural, numărul lor ajungând la peste 40. În ce priveşte starea materială a preoţilor, printr-o dispoziţie din anul 1829, s-a decis ca toate parohiile din Rusia care aveau un preot şi un cântăreţ să primească un lot de 33 desiatine (1,10 ha) de pământ. În Basarabia, însă, multe biserici din satele de pe domeniul statului au fost înzestrate cu câte 99, 120, 198 şi chiar cu 240 desiatine. Printr-o lege din anul 1823 se prevedea ca în locul preoţilor decedaţi să fie numiţi fiii acestora; dacă erau minori, li se rezervau parohiile până la hirotonie, Biserica având obligaţia întreţinerii văduvelor şi orfanilor de preoţi (aceeaşi obligaţie o aveau şi preoţii străini, dacă erau numiţi în parohii în care existau văduve sau orfani de preoţi).