Istoria creştinismului (MCCXLIX): Filantropia în Moldova (XVI)

În afara aşezământului filantropic de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, o altă instituţie cu caracter social, înfiinţată şi patronată de Mănăstirea Neamţ, a fost spitalul din Târgu Neamţ, care dăinuieşte şi astăzi şi căruia Mănăstirea Neamţ i-a purtat de grijă între 1852-1866. La 1 septembrie 1842, conducerea Mănăstirii Neamţ, după ce terminase în cea mai mare parte construirea noii bolniţe după ce cea veche fusese mistuită de un incendiu, în anul 1841, a hotărât să construiască un spital în Târgu Neamţ. În anul 1850 clădirea spitalului a fost finalizată. La intrare s-a pus o inscripţie în limba română şi în limba slavonă, care arată că paraclisul s-a zidit spre slava Preasfintei Treimi şi în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, de Sfânta Mănăstire Neamţ, în zilele domnului Grigorie Alexandru Ghica Voievod (1849-1853; 1854-1856), în vremea stareţului Neonil. Pentru buna funcţionare a spitalului s-a alcătuit „Aşezământul Spitalului Monastirii Neamţul şi Secul din Târgu Neamţului, anul 1852“, care cuprindea 156 de articole. Încă de la inaugurare, activitatea sa va fi condusă de către monahi, dar primii medici de aici vor fi aduşi de peste hotare. Linia urmată va fi aceeaşi cu cea a bolniţei pentru „cei lipsiţi de minte şi chinuiţi de duhuri rele“ de la Mănăstirea Neamţ. În cazul bolniţei, însă, nu se putea vorbi de o îngrijire medicală propriu-zisă, dar bolnavii aveau parte de cea mai bună pâine şi vin. Pe de altă parte, erau destui călugări care călătoreau frecvent la Muntele Athos sau în alte locuri de pelerinaj şi care se întorceau adeseori cu leacuri obţinute din plante, sub formă de fierturi şi unsori care, alături de rugăciuni, slujbe şi de arderea unor esenţe „mirositoare“, constituiau baza medicinii mănăstireşti din acele vremuri. Spitalul din Târgu Neamţ a fost în grija Mănăstirii Neamţ până în anul 1866, când, prin decretul 370 din 1 aprilie, a trecut sub administraţia Epitropiei Generale a Casei „Sfântului Spiridon“ din Iaşi.