„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Istoria creştinismului (MCCXXXVI): Viaţa mănăstirească în Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (XI)
În această perioadă, în Biserica Ortodoxă Română s-au distins printr-o viaţă spirituală aleasă numeroşi mo-nahi, dintre care s-au ridicat figuri reprezentative ca Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica († 1868), hirotonit arhiereu la 26 octombrie 1850, la Craiova, unde se mutase scaunul episcopiei, din pricina incendiului de la Râmnic, din primăvara anului 1847. După o activitate pastorală, culturală şi administrativă impresionantă, despre care aţi putut afla din ediţiile precedente ale istoriei creştinismului, la 18 septembrie 1857, Sfântul Calinic îşi va scrie testamentul (diata). La 24 mai 1867, Sfântul s-a retras din scaunul de la Râmnic, la Mănăstirea Cernica. Din respect pentru Sfântul Calinic, nici Biserica şi nici Guvernul României nu i-a retras titulatura, astfel că el a rămas până la sfârşitul zilelor tot în calitatea de episcop titular al Râmnicului. Simţind că i se apropie sfârşitul vieţii, în Joia Mare, la 28 martie 1868, Sfântul a chemat şapte preoţi care au slujit Sfântul Maslu, iar în ziua de Paşti s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. În zorii zilei de joi, 11 aprilie, după ce un preot îi citise Utrenia, s-a sculat, s-a îmbrăcat cu toate hainele de îngropare, i-a binecuvântat pe cei de faţă şi şi-a dat duhul în mâinile Domnului. Înmormântarea a avut loc sâmbătă, 13 aprilie 1868, la aceasta participând mitropolitul primat al României, Nifon, împreună cu un numeros sobor de ierarhi şi preoţi. Sfântul Calinic a fost îngropat în Biserica „Sfântul Gheorghe“, ctitoria sa. Pentru curăţia vieţii sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să fie trecut în rândurile sfinţilor. Festivităţile proclamării solemne a canonizării au avut loc tot la Cernica în zilele de 21 şi 23 octombrie 1955, când au fost dezgropate şi moaştele sale, care au fost aşezate într-o raclă şi păstrate până astăzi în biserica ctitorită de el. Prăznuirea a fost fixată la data trecerii sale la Domnul, 11 aprilie, iar tot atunci au fost alcătuite şi slujbele de pomenire ale Sfântului, precum şi viaţa şi felul zugrăvirii chipului său.