Istoria creştinismului (MCDXXI): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă Albaneză între 1821-1918

Încă din secolul al XVIII-lea se cunosc ajutoare româneşti acordate unor mănăstiri de pe teritoriul Albaniei de azi, dar şi unor şcoli. În 1844 şi 1855 a apărut la Bucureşti un Abecedar în limba albaneză; ediţia a doua cuprindea şi o chemare la luptă pentru eliberarea Albaniei şi pentru instruirea albanezilor în limba naţională. Prima şcoală în limba albaneză s-a înfiinţat la Bucureşti în 1840, având şi o subvenţie din partea statului român. În anul 1884, albanezii din Bucureşti au înfiinţat o societate culturală „Drita“ („Lumina“), iar peste trei ani s-a constituit societatea „Dituria“ („Ştiinţa“), care avea filiale şi în alte oraşe în care trăiau albanezi (Brăila, Călăraşi, Focşani). Având sprijinul unor personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti, ambele societăţi au editat ziare şi au publicat manuale în limba albaneză, cu caractere latine, pentru şcolile din Albania. În anul 1892 s-a înfiinţat la Bucureşti „Institutul cultural albano-român“ subvenţionat de statul român, al cărui „efor“ era B. P. Haşdeu. Era o şcoală pedagogică, în care învăţau tineri albanezi şi aromâni trimişi apoi să deschidă şcoli în Albania. În anul 1905 s-a deschis o şcoală albaneză în Constanţa, în 1909 s-a constituit „Comunitatea ortodoxă albaneză din Bucureşti“, căreia i s-a oferit, în 1911, Biserica „Dintr-o zi“, ctitoria doamnei Maria, soţia domnitorului Constantin Brâncoveanu, cunoscută de-acum înainte şi sub numele de „biserica albaneză“. În anul 1912 a venit la Bucureşti preotul Fan S. Noli (1882-1965), viitor mitropolit şi prim-ministru al Albaniei, care a avut întrevederi cu fruntaşii albanezi din România şi cu unele personalităţi ale vieţii politice româneşti, în vederea proclamării independenţei ţării sale. În acest fel au sprijinit românii lupta de eliberare a acestui popor, încheiată cu proclamarea independenţei Albaniei, la Vlora, la 28 noiembrie 1912.