„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Istoria creştinismului (MCLXLII): Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (III)
La vârsta de 34 de ani, preotul Ioan Marina trece printr-un mare necaz pricinuit de pierderea soţiei de numai 27 de ani, decedată la 18 noiembrie 1935. Rămas văduv, nu se recăsătoreşte, crescându-şi singur cei doi copii, Silvia şi Ovidiu. La 25 august 1939, preotul Ioan Marina este mutat de la conducerea Seminarului, la cea a Tipografiei eparhiale. În numai opt luni de zile, el întrece aşteptările tuturor şi reuşeşte să achite toate datoriile către furnizorii anilor anteriori şi să restabilească încrederea pe piaţa tipăriturilor faţă de tipografia eparhială. În primăvara anului 1940 predă tipografia, negrevată de nici o datorie, nou-înfiinţatei Mitropolii a Craiovei. El a refuzat să meargă la Craiova, fiind îndurerat de desfiinţarea, la 7 noiembrie 1939, a Episcopiei Râmnicului. Ca o recunoaştere a meritelor sale, depuse în timp de 20 de ani de preoţie, autorităţile eparhiale vâlcene l-au cinstit cu toate rangurile bisericeşti (sachelar, iconom şi iconom stavrofor), fiind ales membru în Consiliul Central al Asociaţiei Generale a Clerului din România. Ministerul Cultelor, la propunerea Mitropoliei Craiovei, i-a acordat drept răsplată „Meritul cultural clasa I pentru Biserică“. Mitropolitul Moldovei Irineu Mihălcescu, ales în scaun la 29 noiembrie 1939, era bolnav şi avea nevoie de o persoană tânără, energică şi capabilă care să-l ajute la refacerea Eparhiei, grav afectată de distrugerile războiului. Arhierul-Vicar Valeriu Moglan Botoşăneanul, şi el în vârstă, abia putea face faţă administraţiei Spiridoniei din Iaşi. În primăvara anului 1945, mitropolitul Irineu solicită Ministerului Cultelor să înfiinţeze un al doilea post de Arhiereu-Vicar la Mitropolia Moldovei. Aprobându-se cererea, mitropolitul Irineu, în calitate de episcop al locului, propune alegerea în acest post a preotului Ioan Marina, de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Râmnicu Vâlcea, văduv prin decesul soţiei de aproape zece ani, pe care-l cunoştea bine de când l-a avut student şi din timpul cât a păstorit ca locotenent de episcop la Râmnic şi apoi ca mitropolit la Craiova.