„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Istoria creştinismului (MCLXLIII): Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (IV)
În primăvara anului 1945, mitropolitul Irineu solicită Ministerului Cultelor să înfiinţeze un al doilea post de Arhiereu-Vicar la Mitropolia Moldovei. Aprobându-se cererea, mitropolitul Irineu, în calitate de episcop al locului, propune alegerea în acest post a preotului Ioan Marina, de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Râmnicu Vâlcea, văduv prin decesul soţiei de aproape zece ani, pe care-l cunoştea bine de când l-a avut student şi din timpul cât a păstorit ca locotenent de episcop la Râmnic şi apoi ca mitropolit la Craiova. La propunerea mitropolitului Irineu Mihălcescu, Sfântul Sinod, în şedinţa sa din 30 iulie 1945, în urma cercetării şi examinării canonice, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de Arhiereu-Vicar, nou-înfiinţat, la Mitropolia Moldovei, şi i-a acordat rangul ierarhic de Arhiereu, cu titulatura de „Vasluianul“. Preotul Ioan Marina din Râmnicu Vâlcea, a cărui intensă activitate pe tărâm pastoral, gospodăresc, cultural, didactic şi misionar îl impuseseră ca pe una dintre personalităţile cele mai reprezentative ale preoţimii oltene, a fost chemat la vrednicia arhierească, fiind socotit „singurul om capabil să facă faţă“ muncii grele şi plină de răspundere ce i se încredinţa. Chemarea sa la arhierie a fost, deci, chemarea la muncă fără odihnă, la strădanii neprecupeţite pentru Hristos şi pentru Biserica Lui... Om al muncii nepregetătoare, om al faptelor, el a răspuns cu cinste şi cu prisos de împliniri acestei chemări: aceeaşi neobosită muncă pe care o depusese vreme de 21 de ani ca preot, învăţător, director de seminar, conducător de tiparniţă eparhială, preşedinte al cooperativei preoţilor şi învăţătorilor din judeţul său, avea să o depună ca Arhiereu al Bisericii lui Hristos, în toate vredniciile pe care pronia şi voinţa clerului şi a credincioşilor ortodocşi aveau să i le încredinţeze, de la postul de Vicar al Mitropoliei Moldovei, până la scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.