Istoria creştinismului (MCLXXXIV): Comunităţi ortodoxe române din afara graniţelor (X)

Între comunităţile ortodoxe române din afara graniţelor, un loc de seamă îl ocupă cele de la Muntele Athos, din nordul Greciei, unde se găsesc 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii călugăreşti ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1.500 de monahi ortodocşi. Despre faptul că Biserica Ortodoxă Română nu a avut un lăcaş propriu de închinare decât până acum un veac şi jumătate, părintele Petroniu Tănase, actualul stareţ de la Prodromu, spune: „Sihaştrii din Carpati mergeau la Athos fiindcă găseau acolo condiţii de viaţă sihăstrească mai deplină. De aceea, nu şi-au întemeiat o mănăstire a lor, ci, când s-a întâmplat să se stabilească în chinovii şi mănăstiri de obşte, au trăit împreună cu ceilalţi fraţi: la Cutlumuş, la Zografu, la Esfigmenu; dar, în general, au trăit viaţă sihăstrească, în chilii răspândite pe tot cuprinsul Athosului. Abia în secolul al XIX-lea, când apar statele naţionale, s-au gândit şi monahii români aghioriţi să aibă un lăcaş al lor şi au întemeiat Schitul Prodromu“. Schitul românesc „Sfântul Ioan Botezătorul“ (în greceşte Prodromu) aparţine Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre. Este situat între Kavsokalyvia şi Marea Lavră, pe un deal stâncos, la mică altitudine. În 1857 a fost cumpărat de doi călugări români, cu numele Nectarie şi Nifon, după care a fost amenajat şi recunoscut drept schit. Astăzi este locuit de 25 de călugări de origine română şi urmează principiul cenobitic al vieţii monastice ortodoxe. În faţa altarului bisericii mari de la Prodromu (ridicată între 1857 şi 1866) arde neîntrerupt o candelă ce aduce aminte că acolo odihnesc osemintele Cuviosului Nifon († 1899), întemeietorul şi cel dintâi stareţ al Schitului Prodromu. Din pisania de deasupra intrării în biserică aflăm că „acest sfânt lăcaş românesc... cu viaţă chinovitică..., fondat ca azil al tuturor românilor, fără deosebirea lor“.