Istoria creştinismului (MLXX): Activitatea misionară a Bisericii Ortodoxe Ruse

În componenţa Imperiului Ţarist au intrat şi popoare necreştine. De aceea, încă din timpul ţarului Petru cel Mare (1682-1725), au fost organizate misiuni pentru popoarele din estul Munţilor Ural, care au alcătuit primele abecedare, au organizat şcoli şi au tradus cărţile sfinte în limbile lor. Deşi era sprijinită de stat, deseori activitatea misionară a stagnat, datorită pretenţiei de a impune limba rusă odată cu creştinarea. Pentru creştinarea tătarilor s-a deschis la Cazan, unde deja exista o academie duhovnicească, un institut misionar cu tipografie şi toate mijloacele necesare unei misiuni creştine. În anul 1750, a fost înfiinţată prima societate misionară pentru Siberia, sub conducerea arhiepiscopului de Tobolsk. De aici, misionarii ruşi au activat şi în China, Japonia şi Coreea. Pentru popoarele din Caucaz a fost înfiinţată „Societatea Sfânta Nunia“, iar pentru creştinarea evreilor, „Societatea Sfântul Nicodim“. Întrucât aceste misiuni necesitau o centralizare, în anul 1870 a fost înfiinţată la Moscova „Societatea ortodoxă pentru răspândirea credinţei creştine printre păgâni“ care, după douăzeci şi cinci de ani de existenţă, avea 15.000 de misionari activi în China, Coreea, Japonia şi India, numărul convertiţilor depăşind 85.000. În secolul al XIX-lea, „mişcarea stareţilor“ a influenţat atât viaţa duhovnicească a creştinilor ortodocşi, cât şi dezvoltarea mişcarii misionare în întreg Imperiu Ţarist. Dintre misionarii cei mai renumiţi, amintim pe Macarie Glukarev († 1847), profesor la seminarul din Ecaterinoslav, considerat apostolul triburilor din Munţii Altai, Sfântul Gherman, un eremit care a predicat cuvântul Domnului Iisus Hristos în Alaska, episcopul Inokentie Veniaminov († 1879), care a avut o bogată misiune în Japonia, Kamceatka şi Manciuria, N.I. Ilminski († 1891), care a tradus Sfânta Scriptură în tătară, şi Nicolae Kasatkin († 1912), considerat adevăratul apostol al Japoniei. (