Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MXLIII): Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (VII)

Istoria creştinismului (MXLIII): Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (VII)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 13 August 2008

În timpul Primului Război Mondial, Imperiul Otoman a luptat alături de Germania şi Austro-Ungaria, dând dovadă încă o dată de cruzime faţă de supuşii creştini, masacrând în perioada 1915-1916 aproape 1.500.000 de armeni şi pustiind Anatolia de Răsărit, vechea vatră a culturii şi civilizaţiei creştine. Învins de Puterile aliate (Franţa, Anglia şi Rusia), Imperiul Otoman a pierdut Egiptul, Irakul, Siria, Transiordania, Libanul şi Palestina. Prin Tratatul de la Sčvres, din 10 august 1920, impus de către Aliaţii victorioşi, o parte din teritoriul otoman era sub control internaţional, restul sub control separat - armenesc, francez, grec, italian şi kurd, controlul turcesc urmând să continue numai în partea de nord-vest a micului stat anatolian. Tot prin acest tratat, Grecia a primit ţărmul european al strâmtorii Dardanele şi Smirna cu teritoriul înconjurător. Războiul greco-turc din anii 1919-1922 a modificat din nou situaţia din zonă. Ieşind învingătoare, Turcia a schimbat sistemul de conducere, trecând de la sultanat la republică, prin decizia Marii Adunări Naţionale de la 1 noiembrie 1923. Conducerea republicii Turcia a fost preluată de Mustafa Kemal Atatürk (1923-1938), făuritorul Turciei moderne. Baza programului său era planul de secularizare şi modernizare a Turciei. Astfel, califatul a fost abolit în martie 1924, şcolile religioase au fost desfiinţate în acelaşi timp şi legea musulmană (sharia) a fost desfiinţată, fiind înlocuită de codul civil elveţian, codul penal italian şi codul comercial german. Egalitatea femeilor a fost încurajată după căsătoria lui Mustafa Kemal cu o femeie educată în Vest, Latife Hanim, în 1923, şi a început legalizarea ei prin adoptarea unor legi. În decembrie 1934, femeilor li s-a dat voie să voteze şi să fie alese membri în Parlament. Cea mai revoluţionară reformă a fost în 1928, înlocuirea alfabetului arab, cu care se scria limba turcă de secole, cu alfabetul latin. În 1934, o lege i-a forţat pe turci să-şi adopte nume de familie în stil vestic. Adunarea i-a dat lui Kemal titlul de „Atatürk“, însemnând „tatăl turcilor“.