„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Istoria creştinismului (MXLIII): Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (VII)
În timpul Primului Război Mondial, Imperiul Otoman a luptat alături de Germania şi Austro-Ungaria, dând dovadă încă o dată de cruzime faţă de supuşii creştini, masacrând în perioada 1915-1916 aproape 1.500.000 de armeni şi pustiind Anatolia de Răsărit, vechea vatră a culturii şi civilizaţiei creştine. Învins de Puterile aliate (Franţa, Anglia şi Rusia), Imperiul Otoman a pierdut Egiptul, Irakul, Siria, Transiordania, Libanul şi Palestina. Prin Tratatul de la Sčvres, din 10 august 1920, impus de către Aliaţii victorioşi, o parte din teritoriul otoman era sub control internaţional, restul sub control separat - armenesc, francez, grec, italian şi kurd, controlul turcesc urmând să continue numai în partea de nord-vest a micului stat anatolian. Tot prin acest tratat, Grecia a primit ţărmul european al strâmtorii Dardanele şi Smirna cu teritoriul înconjurător. Războiul greco-turc din anii 1919-1922 a modificat din nou situaţia din zonă. Ieşind învingătoare, Turcia a schimbat sistemul de conducere, trecând de la sultanat la republică, prin decizia Marii Adunări Naţionale de la 1 noiembrie 1923. Conducerea republicii Turcia a fost preluată de Mustafa Kemal Atatürk (1923-1938), făuritorul Turciei moderne. Baza programului său era planul de secularizare şi modernizare a Turciei. Astfel, califatul a fost abolit în martie 1924, şcolile religioase au fost desfiinţate în acelaşi timp şi legea musulmană (sharia) a fost desfiinţată, fiind înlocuită de codul civil elveţian, codul penal italian şi codul comercial german. Egalitatea femeilor a fost încurajată după căsătoria lui Mustafa Kemal cu o femeie educată în Vest, Latife Hanim, în 1923, şi a început legalizarea ei prin adoptarea unor legi. În decembrie 1934, femeilor li s-a dat voie să voteze şi să fie alese membri în Parlament. Cea mai revoluţionară reformă a fost în 1928, înlocuirea alfabetului arab, cu care se scria limba turcă de secole, cu alfabetul latin. În 1934, o lege i-a forţat pe turci să-şi adopte nume de familie în stil vestic. Adunarea i-a dat lui Kemal titlul de „Atatürk“, însemnând „tatăl turcilor“.