„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Istoria creștinismului (MXV): Nicodim Munteanu (1939-1948), patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (V)
După ce mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei a trecut la cele veşnice, la Iaşi a fost ales ca mitropolit Partenie Clinceni (1902-1909), care va aduce oameni noi. Arhimandritul Nicodim, rămânând fără părintele şi protectorul său, a dat curs invitaţiei episcopului Pimen Georgescu de a-i deveni vicar la Episcopia Dunărea de Jos. La Galaţi, arhimandritul Nicodim, împreună cu episcopul Pimen, va vizita mănăstirile din eparhie, va reorganiza gospodăriile, atelierele şi şcolile din incinta lor, punând la conducerea acestora oameni capabili. Tot în această vreme, se vor ridica sau repara bisericile din eparhie şi se încep lucrările de construcţie la catedrala din Galaţi. Ca director al Seminarului reînfiinţat în 1908, arhimandritul Nicodim îşi concentrează atenţia asupra educaţiei elevilor, îngrijindu-se ca şcoala să aibă un corp profesoral bine pregătit. În această calitate, arhimandritul Nicodim s-a străduit să creeze o atmosferă creştină şi de studiu în seminar, aşa cum văzuse şi trăise el la Kiev. Arhimandritul Nicodim nu s-a limitat doar la activitatea pastorală şi gospodărească, ci s-a ocupat, în continuare, şi de cea culturală. Va publica pentru preoţi şi credincioşi atât lucrări originale, cât şi traduceri: „Ce să crezi şi cum să trăieşti“ (1905), „Cum se cuvine să stea creştinii în biserică“ (1907), „Pe urmele lui Hristos“ (1908) şi „Viaţa de seminar“ (1909) a lui Petrov, precum şi 51 cuvântări la Postul Mare (1910) ale arhiepiscopului Inochentie al Odesei. În anul 1909, episcopul Pimen Georgescu a fost ales mitropolit al Moldovei. Acesta l-a luat, la Iaşi, şi pe ucenicul său, arhimandritul Nicodim, care, sufleteşte, era foarte legat de acest oraş. Aici, în perioada 1909-1912, va activa ca vicar al mitropoliei, continuându-şi activitatea începută la Galaţi, pe toate planurile. Astfel, pune bazele Societăţii „Ocrotirea“, pentru ajutorul reciproc al preoţilor, şi a revistei „Ortodoxul“.