„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată ca să-și ia domnie și să se întoarcă. Și, chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine și a zis către ele:
Istoria creștinismului (MXXIV): Nicodim Munteanu (1939-1948), patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (XIV)
La 30 iunie 1939, cu două luni înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales patriarh pe Nicodim Munteanu. Cei nouă ani de patriarhat au fost unii dintre cei mai grei din epoca contemporană. Noul patriarh a avut un rol benefic în ceea ce priveşte situaţia evreilor, intervenind pe lângă mareşalul Ion Antonescu de a nu-i deporta din Basarabia şi Bucovina în Transnistria. De asemenea, de apreciat este şi refuzul său de a intra în posesia bunurilor sectelor, care urmau să fie desfiinţate. Patriarhul Nicodim a pus bazele a două instituţii filantropice (ambele înfiinţate în 1944): „Fondul de ajutorare Patriarhul Nicodim“, care acorda ajutor urmaşilor preoţilor şi cântăreţilor, şi două orfelinate, unul pentru băieţi la Mănăstirea Cernica şi unul pentru fete la Mănăstirea Ţigăneşti, având în total peste 100 de copii în îngrijire (orfelinatele erau întreţinute din contribuţiile parohiilor). Ca şi în perioada anterioară, şi acum, în ciuda contextului complex şi dificil în care păstorea, activitatea culturală nu a fost neglijată: a tipărit „Biblia“ (1944, din care 51 de cărţi au fost traduse de către el însuşi), cărţi de slujbă („Triod“, „Ceaslov“, „Noul Testament“, „Aghiazmatarul“ ş.a.), iar la Mănăstirea Neamţ, pe care o transformase în stavropighie patriarhală, au apărut lucrări din Farrar: „Viaţa şi operele Sfântului Apostol Pavel“ şi „Viaţa lui Iisus“ (1944). Însă, cea mai importantă traducere a sa a fost „Istoria biblică“ a lui Lopuhin, în şase volume (1944-1946), lucrare monumentală şi de importanţă fundamentală pentru exegeza biblică. În total, în această perioadă, a tradus şi tipărit 15 cărţi, cu peste 8.000 de pagini. Patriarhul Nicodim Munteanu a căutat să întărească Ortodoxia, conducând, în toamna anului 1946, o delegaţie sinodală într-o vizită la Moscova, cu scopul de a înnoda legăturile tradiţionale între cele două Biserici. A trecut la cele veşnice, după o activitate impresionantă, la 27 februarie 1947, în vârstă de peste 84 de ani, fiind înmormântat, alături de întâiul patriarh al României, în Catedrala patriarhală din Bucureşti.