Istoria creștinismului (MXXVI): Dezvoltarea şi organizarea anglicanismului în secolele XIX-XX (II)

Regatul Marii Britanii are următoarea configuraţie confesională: Anglia este anglicană, Scoţia calvino-presbiteriană, iar Irlanda catolică, cu excepţia Irlandei de Nord, unde două treimi din populaţie este anglicană şi numai o treime împărtăşeşte catolicismul. Începând cu anul 1862, Conferinţele pananglicane s-au întrunit la un interval de zece ani în palatul arhiepiscopal Lambeth din Londra pentru a discuta probleme dogmatice, morale, canonice şi administrative. Periodic sunt ţinute sinoade şi adunări generale la care pot participa preoţi şi chiar laici, dar numai cu vot consultativ. Ca reacţie la influenţa crescândă a catolicismului şi ca atitudine faţă de progresul ştiinţific şi tehnic, în secolul al XIX-lea, s-au conturat, în Biserica anglicană, trei direcţii: l. Biserica înaltă (High Church), formată din episcopi şi aristocraţia engleză. Deşi criticată pentru supunerea slugarnică faţă de Stat şi acomodare la circumstanţele istorice, promovează, mai mult ca orice altă Biserică din lume, citirea Bibliei în cadrul cultului divin public şi acasă, ajungându-se ca, în fiecare an, să fie citită aproape în întregime. De aceea, ea influenţează viaţa particulară şi publică a credincioşilor. A devenit destul de nepopulară pentru oamenii simpli, întrucât, din punct de vedere liturgic şi al ceremonialului, se apropie foarte mult de catolicism. 2. Biserica de jos (Low Church), cea mai numeroasă, aparţine clasei mijlocii, apropiată de puritani şi disidenţi. Este mult mai distantă faţă de Stat şi păstrează spiritul evanghelic cvasiprotestant. Credincioşii ei sunt modeşti şi evlavioşi, practicând o intensă şi variată activitate filantropică şi educaţională. În secolul al XIX-lea a militat pentru desfiinţarea sclaviei, remarcându-se în acest sens marele filantrop şi politician W. Wilberforce († 1833). 3. Biserica largă (Broad Church), formată din intelectuali mai liberali, clerici şi mireni; promovează filosofia şi cultura. Datorită liberalismului accentuat s-a ajuns la unele exagerări, cum a fost cazul episcopului african Calenso din Natal care nega, în anul 1863, autenticitatea Pentateuhului şi a cărţii Iosua. A fost depus de către autoritatea bisericească, însă reabilitat de Guvern.