„În vremea aceea S-a suit Iisus pe munte și a chemat la Sine pe câți a voit și au venit la El. Și a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli, ca să fie cu El și să-i trimită să
Istorii cu tâlc: Diavolul aţâţă bârfa
Avva Casian mai povestea despre un alt bătrân din pustie că l-a rugat pe Dumnezeu să i se dea har, în aşa fel încât să nu dormiteze niciodată când are loc vreo convorbire duhovnicească; şi, dimpotrivă, dacă cineva se apucă să bârfească ori să spună fleacuri, să adoarmă pe loc, pentru ca urechile sale să nu guste un asemenea venin. Zicea: „Diavolul aţâţă la vorbărie goală şi luptă împotriva învăţăturilor duhovniceşti“, dând următorul exemplu: „Odată, când spuneam unor fraţi lucruri folositoare, aceştia au căzut într-un somn atât de adânc, încât nici genele nu şi le mişcau. Vrând să arăt că la mijloc este lucrarea demonului, am început să povestesc fleacuri, îndată fraţii s-au înveselit şi s-au trezit. Eu am suspinat şi le-am zis: «Cât timp am vorbit despre lucruri cereşti, ochii voştri, ai tuturor, au fost cuprinşi de somn, dar îndată ce am început să spun fleacuri, toţi v-aţi trezit cu mare grabă». Recunoaşteţi, aşadar, fraţilor, lucrarea demonului şi fiţi atenţi şi păziţi-vă să nu mai adormiţi când faceţi sau ascultaţi ceva duhovnicesc“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)



.jpg)


