„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
La Bobotează, toată natura se înnoieşte
În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, În zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor. Precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul: „Este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede. Şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”. Deci zicea Ioan mulţimilor care veneau să se boteze de el: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Şi mulţimile îl întrebau, zicând: Ce să facem deci? Răspunzând, Ioan le zicea: Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au spus: Învăţătorule, noi ce să facem? El le-a răspuns: Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit. Şi îl întrebau şi ostaşii, zicând: Dar noi ce să facem? Şi le-a zis: Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră. Iar poporul fiind în aşteptare şi întrebându-se toţi despre Ioan în cugetele lor: Nu cumva el este Hristosul? A răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc, A Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în jitniţa Sa, iar pleava o va arde cu foc nestins. Încă şi alte multe îndemnând, propovăduia poporului vestea cea bună. Luca 3, 1-18
Sfântul Evanghelist Luca ne mărturiseşte despre activitatea Sfântului Ioan Botezătorul. El ne aduce şi argumente istorice, arătând cine erau conducătorii politici şi religioşi în perioada de început a predicii lui Ioan Botezătorul. Ne vorbeşte despre locul unde-şi desfăşura activitatea şi despre învăţăturile pe care le oferea mulţimilor. Mulţi l-au urmau pe Ioan, impresionaţi de cuvintele sale şi chiar au fost unii care au avut impresia că în faţa lor era Mesia Însuşi. Numim această zi Ajunul Bobotezei, deoarece precedă sărbătoarea Botezului Domnului Hristos. Este o zi de post şi de rugăciune, aşa cum şi Ioan Botezătorul s-a pregătit pentru a-L vesti pe Mântuitorul. Când Domnul Hristos coboară în Iordan, apa se sfinţeşte, omul se îndumnezeieşte, iar natura se înnoieşte.