Liturgice: Istoria Tainei Sfântului Maslu

Termenul de "Maslu" pe care noi îl întrebuinţăm pentru Taina Bisericii Ortodoxe cu un rol taumaturgic provine din limba greacă, , şi înseamnă mai precis "Rugăciunea Sfântului Ulei" sau "sfinţirea uleiului". Sfântul Maslu este un ritual liturgic practicat chiar şi în epoca Apostolilor (cf. Iacov 5, 14-15), dar într-o formă mult mai simplă. Mărturii cu privire la rugăciunile de binecuvântare a uleiului întâlnim încă din secolele II-III, în cele mai importante izvoare istorice bisericeşti. În Biserica primară, aceste practici ce priveau ungerea cu uleiul sfinţit erau legate fie de Botez, fie de practici particulare, unde bolnavii se ungeau singuri sau de către alţi creştini.

Mult mai târziu, aceste ritualuri au fost adoptate de către Biserică şi săvârşite exclusiv de către clerici, implicând şi împărtăşirea bolnavului cu Sfintele Taine. De pildă, prima mărturie a Maslului ca ritual bisericesc săvârşit de către clerici asupra bolnavului, o regăsim în Epistola 25 a papei Inocenţiu I, tocmai în anul 416. În Răsărit, prima atestare a Slujbei Maslului ca rit bisericesc apare mult mai târziu, în secolul VIII, la Sfântul Ioan Damaschin. Aşadar, primele rânduieli cu privire la Maslu au legătură directă şi inseparabilă cu Sfânta Liturghie şi provin din secolele XIII-XIV, acest lucru demonstrând faptul că la săvârşirea sfinţirii uleiului avea loc şi Taina Sfintei Euharistii.

Rânduiala de astăzi a Tainei Sfântului Maslu a apărut între secolele X şi XVII. Cele mai multe elemente ale slujbei de astăzi provin din secolele X-XII, dar de cele mai multe ori erau înţelese şi săvârşite diferit. În această perioadă, izvoarele istorice identifică patru tradiţii diferite de săvârşire a acestei slujbe, rânduieli care cu timpul se vor suprapune.

Ruperea de Taina Sfintei Liturghii are loc între secolele XIII-XV şi tot în această perioadă începe să fie considerată una dintre cele şapte Taine ale Bisericii. Începând cu secolul XV are loc sistematizarea rugăciunilor şi a rânduielii şi se va stabili clar ca primitorul acestei Sfinte Taine să fie o persoană vie, cu precădere suferindă. După foarte multe modificări, definirea rânduielii şi a textelor Sfântului Maslu are loc în secolul XVII, când are loc şi uniformizarea adoptată de toate Bisericile Ortodoxe. În plus, primele mărturii cu privire la săvârşirea Maslului şi asupra celor sănătoşi le regăsim în secolul XIX, insistându-se asupra vindecării sufletului şi a iertării păcatelor.

Prin urmare, Taina Sfântului Maslu sau "Sfinţirea uleiului" cu care sunt unşi oamenii este un ritual săvârşit încă din perioada apostolică şi dezvoltat mult în secolele următoare. Ca ritual, apare în izvoarele istorice abia în secolul V, iar încă o mie de ani el a fost săvârşit în legătură directă cu Sfânta Liturghie. În forma de astăzi, el apare în secolul X, iar ca taină propriu-zisă a Bisericii este identificat cinci secole mai târziu.