Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Luca 11, 9-13

Luca 11, 9-13

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 31 Oct, 2018

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia; și cel care caută găsește; și celui care bate i se va deschide. Și care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare îi va da piatră? Sau dacă îi va cere pește, oare îi va da, în loc de pește, șarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați fiilor voștri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care Îl cer de la El!”

Rugăciunea de cerere

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VII-a, Cap. VII, 43.1-43.5; 44.1-44.5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 502-503

„Când, în rugăciunile noastre, cerem ceva de la Dumnezeu cu dragă inimă și cu mulțumire și totodată adăugăm și fapta pentru primirea a ceea ce cerem, atunci primim cu bucurie lucrul dorit pentru care ne-am rugat. Când dătătorul bunătăților ne vede râvna, atunci toate bunătățile Lui se revarsă asupra noastră dintr-o dată, chiar în timpul în care ne-am gândit să I le cerem. Negreșit prin rugăciune este cercetată purtarea noastră, cum este ea față de îndatoririle pe care le avem. Dacă glasul și cuvintele ne-au fost date ca să ne înțelegem unii cu alții, apoi cum să nu audă Dumnezeu sufletul nostru și mintea noastră, când un suflet aude alt suflet și o minte aude altă minte? De aceea Dumnezeu nu așteaptă să-I fie explicate multele feluri de limbi care se găsesc în lume, așa cum sunt pentru oameni traducătorii din limbi străine, ci Dumnezeu cunoaște dintr-o dată gândurile tuturor oamenilor și ceea ce ne vestește nouă glasul, aceea grăiește lui Dumnezeu gândul nostru, pe care Dumnezeu îl știa că are să ne vină în minte, chiar înainte de facerea lumii. Este cu putință să înălțăm rugăciunea noastră către Dumnezeu fără să rostim cu glasul ceva, numai dacă, potrivit întoarcerii noastre la Dumnezeu, de Care suntem nedespărțiți, tot duhul nostru lăuntric ajunge glas spiritual. (...) Rugăciunea oamenilor răi este foarte vătămătoare nu numai altor oameni, ci chiar și lor. Dacă aceștia, prin rugăciunile lor, primesc acelea pe care ei le numesc bune și fericite, ei bine, primirea lor îi vatămă, că nu știu să le folosească cum trebuie. Unii se roagă să dobândească ceea ce nu au; ei, însă, cer cele care par bune, nu cele ce sunt cu adevărat bune. Gnosticul, însă, se va ruga să-i rămână acelea pe care el are, să-i fie pe măsura lui acelea pe care are să le aibă și să-și păstreze liniștea pentru acelea pe care nu le-a primit. Se roagă să aibă bunătățile reale, adică bunătățile sufletești și ca ele să rămână mereu lângă el. De aceea nu dorește nimic din cele ce nu are, ci se mulțumește cu cele ce are. Nu duce lipsă de nici una din bunătățile ce-i sunt proprii, că îi sunt de ajuns harul dumnezeiesc și cunoașterea. Îndestulându-se cu cele ce are, nu simte lipsa celorlalte, pentru că el cunoaște voința Celui Atotputernic; are cele ce-i trebuie chiar în clipa în care se roagă.”