Luca 15, 1-10

În vremea aceea se apro­piau de Iisus toţi va­meşii şi păcătoşii, ca să-L asculte. Dar fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei. Atunci a zis către ei pilda aceasta, spunând: Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pus­tie şi se duce după cea pierdută, până ce o găseşte? Şi, găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; şi, sosind acasă,

cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un pă­cătos care se pocăieşte decât pen­tru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte? Şi găsind-o, îşi cheamă prietenele şi vecinele sale, spunân­du-le: Bucu­raţi-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem. Zic vouă că tot aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte.

Pocăința păcătoșilor este sărbătoare cerească

Origen, Omilii la Cartea Numerii, Omilia XXIII, Cap. II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 6, pp. 196-197

„(...) Să vedem înțelesul cuvintelor: Ce-Mi veți aduce la sărbătorile Mele? (Numerii 28, 2). Așadar, Dumnezeu are sărbătorile Sale? Da, are. O mare ­sărbătoare a Lui este mântuirea neamului omenesc. Cred că orice credincios, orice om care se convertește la credința în Dumnezeu, sau care înaintează în credință, dă naștere unei sărbători a Domnului.

Câtă bucurie încearcă El, aș zice, când cel care a fost un cinic devine imaculat și cel care a fost nedrept prețuiește dreptatea, cel care a fost necredincios devine pios! Toate aceste convertiri personale prilejuiesc sărbători pentru Dumnezeu. Fără îndoială că Domnul nostru Iisus Hristos, care Și-a vărsat sângele pentru a noastră mântuire, prăznuiește cea mai mare dintre toate sărbătorile atunci când vede că nu în zadar S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând și ascultător făcându-Se până la moarte (Filipeni 2, 7-8).

Duhul Sfânt, de asemenea, prăznuiește văzând înmulțin­du-se, prin convertire la Dumnezeu, bisericile care i-au fost pregătite.

Ce vom zice de îngeri, despre care se spune că la fiecare convertire prăznuiesc și ei o nouă sărbătoare? Nu este, oare, și pentru ei un mare praznic atunci când se bucură și ei în cer pentru un păcătos care se pocăiește, mai mult decât nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință (Luca 15, 7)?

Prăznuiesc, desigur, și îngerii o mare sărbătoare, bucurându-se că cei care au scăpat din ghearele diavolului, prin trăirea virtuților, se grăbesc să intre în comuniunea îngerilor.

(...) Noi, care suntem așezați pe pământ, prilejuim celor din cer clipe de bucurie și de veselie, pentru că deși trăim pe pământ, cetățenia noastră este în ceruri (Filipeni 3, 20) și în acest mod dăm și noi prilejuri de sărbătoare puterilor cerești.”