„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
22 Noi, 2024
Luca 21, 37–38; 22, 1–8
„În vremea aceea Iisus era ziua în templu și învăța, iar noaptea, ieșind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. Și tot poporul venea dis-de-dimineață la El în templu, ca să-L asculte. Iar atunci se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paști. Dar arhiereii și cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. Și a intrat Satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Și, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii și cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Ei s-au bucurat și s-au învoit să-i dea bani. Iar el a primit și căuta prilej să-L dea lor fără știrea mulțimii. Deci, a sosit ziua Azimelor, în care trebuiau să se jertfească Paștile. Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți și ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm.”
Trădarea
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXIII-a, 94-95, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 266-267
„Trădătorul nu zice: Partea mea e Hristos, fiindcă îndată năvălește împotriva lui ticăloșia răului și-i zice: Te înșală, Doamne Iisuse, ăsta e al meu. Avem ca exemplu pe Iuda: când acesta a cerut pâinea de la Hristos, a intrat în inima lui diavolul (Ioan 13, 2), cerându-și stăpânirea sa, păstrându-și dreptul asupra părții sale și zicând: Ăsta nu e al Tău, al meu este slujitorul, al Tău trădătorul; sigur ăsta este al meu. Stă la masă cu Tine, dar îmi slujește mie, mănâncă cu Tine, dar se hrănește cu mine, a primit pâine de la Tine și bani de la mine. Bea cu Tine și mie mi-a vândut sângele Tău. Cât de adevărat vorbește, a dovedit. Hristos S-a îndepărtat de el, Iuda însuși L-a părăsit pe Iisus și l-a urmat pe diavol.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, A doua convorbire cu părintele Iosif, Cap. XII, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 598
„(...) «Ar fi fost mai bine dacă nu s-ar fi născut omul acela» (Iuda). Căci roada operei sale nu trebuie cântărită după ceea ce s-a întâmplat, ci după ceea ce a voit să facă, sau a crezut că va face. Într-adevăr, ce este mai criminal decât o înșelăciune, sau o minciună săvârșită împotriva chiar a unui străin, ca să nu spun a unui frate, sau a unui părinte?”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 1037-1038
„Dar poate vei zice: Cum îi mai păzește Hristos, dacă, urmând pornirile și mișcările libere ale propriilor voiri, unii se află în afara plasei diavolești, iar dintre toți a rătăcit singur netrebnicul Iuda? Ce folos a avut el din așa-zisa pază? Dar, o, viteazule, îți vom spune iarăși că sunt bune și foarte folositoare trezvia, tăria minții, voința neclintită, facerea de bine și dobândirea virtuții. În felul acesta lucrăm mântuirea noastră.”
