Luca 4, 16-22

„În vremea aceea a venit Iisus în Nazaret, unde fusese crescut și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a ridicat să citească. Și I s-a dat cartea prorocului Isaia. Iar El, deschizând cartea, a găsit locul unde era scris: «Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să izbăvesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului». Și, închizând cartea și dând-o slujitorului, a șezut, iar ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui. Atunci El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Și toți Îl încuviințau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui.”

Smerenia Mântuitorului și profețiile mesianice

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLVI, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 763

„Prin aceste fapte ale Sale, Hristos n-a împlinit numai profețiile, nici n-a sădit numai dogmele adevărului, ci ne-a îndreptat și viața, dându-ne reguli pentru cele de neapărată tre­buință, ca prin toate să desăvâr­șească viața noastră. De aceea, când a fost să Se nască, n-a căutat casă strălucită, nici mamă bogată și de neam bun, ci săracă, logodită cu un dulgher; S-a născut într-o colibă și a fost așezat într-o iesle; nu Și-a ales ca ucenici retori și înțelepți, nici bogați și nobili, ci săraci, născuți din familii sărace și neînsemnate; când întindea masa, uneori punea pe masă pâini de orz, alteori, la vremea mesei, trimitea pe ucenici să cumpere de-ale mâncării din piață (Ioan 4, 8), când Își făcea patul, Și-L făcea din fân; când Se îmbrăca, Se îmbrăca cu haine ieftine, întru nimic deosebite de ale majorității oamenilor; casă nu avea. Dacă trebuia, de la un loc la altul mergea cu piciorul; și călătorea atât de mult pe jos că și obosea. (Ioan 4, 6) Când stătea jos n-avea nevoie de scaun, nici de pernițe la picioare, ci stătea pe pământul gol, fie pe munte, fie lângă o fântână; iar la fântână n-a stat pentru altă pricină, ci numai ca să vorbească cu samarineanca (Ioan 4, 7). Pune apoi măsuri supărării; când trebuia să plângă, lăcrima potolit (Ioan 11, 35); pune, după cum am spus, reguli și hotare până unde trebuie să mergi, și nu mai departe. Pentru aceea și acum, pentru că se întâmpla ca unii oameni mai slabi să aibă nevoie de animale, și aici a pus o măsură, arătând că nu trebuie să fie purtați de cai, nici de catâri înhămați, ci să se folosească de asin; să nu se meargă mai departe, ci totdeauna să se mărginească la ceea ce au nevoie.”