Luca 9, 18-22

„În vremea aceea, când Se ruga Iisus îndeosebi, erau cu El ucenicii, și i-a întrebat, zicând: Cine zic mulțimile că sunt Eu? Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alții Ilie, iar alții că a înviat un proroc din cei vechi. Și El le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu. Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta, zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de către bătrâni și de către arhierei și de către cărturari și să fie omorât, iar a treia zi să învieze.”

Cum ajungem la rugăciunea curată 

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. XXVI, 1-2, Cap. XXVII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 468-469

„Cine este în stare să arate pe deplin, cu oricâtă experiență ar fi înzestrat, deosebirile şi înseşi cauzele şi originile imboldurilor prin care mintea aprinsă şi înflăcărată este îndemnată la rugăciuni curate şi foarte fierbinți? Dintre ele vom arăta, cu titlu de exemplu, câteva, pe cât voi putea să mi le amintesc acum, iluminat de Domnul. Uneori, cântând psalmi, câte un verset din ei îmi este izvor de rugăciune arzătoare. Alteori cântarea fraților prin modulațiile ei îndeamnă sufletele ascultătorilor la rugăciune încordată. Ştim că şi prestanța şi gravitatea cântă­rețului de psalmi contribuie foarte mult la încălzirea sufletească a celor prezenți. De asemenea, îndemnurile unui bărbat desăvârşit, sau convorbirile duhovniceşti, înalță adesea sufletele din starea de apăsare către rugăciuni foarte rodnice. Ştim că şi la moartea oricărui frate, sau a altei persoane scumpe, suntem zguduiți, iar amintirea stării călduțe, ca şi a nepăsării noastre, ne produce uneori o căldură mântuitoare a spiritului. În acest chip nu se îndoieşte nimeni că există nenumărate prilejuri care prin harul lui Dumnezeu pot să ne trezească mințile din somnolență şi să le scoată din starea călduță.
Nu este uşor de cercetat cum sau în ce chip ies aceste sentimente din încăperile tainice ale sufletului. Adesea, o bucurie de nespus, sau o înălțare duhovnicească, dă la iveală roada unor sentimente foarte sănătoase, care se manifestă prin strigăte de mare bucurie, tresăltarea de mulțumire pătrunzând şi în chilia vecinului. Uneori însă, mintea se ascunde atât de bine în tainițele unei tăceri adânci, încât tot sunetul vocii este oprit de o iluminație venită pe neaşteptate, iar spiritul înmărmurit fie că poate să cuprindă înăuntru toate simțirile, fie că le lasă libere.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 300

„Hristos ne-a arătat că rugăciunea noastră este nefolositoare dacă nu însoțim rugăciunea cu fapte; ne-a mai arătat apoi că nu trebuie să ne întemeiem numai pe puterile noastre, ci să cerem şi ajutorul lui Dumnezeu, aducând, însă, şi faptele noastre. Şi Domnul ne-a învățat necontenit şi una şi alta.”