Marcu 1, 29-35

„În vremea aceea a venit Iisus în casa lui Simon și a lui Andrei, împreună cu Iacov și cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea cuprinsă de friguri și îndată I-au vorbit despre ea. Și, apropiindu-Se, a ridicat-o, apucând-o de mână. Și au lăsat-o frigurile și ea le slujea. Iar când s-a făcut seară și soarele apusese, au adus la El pe toți bolnavii și demonizații. Și toată cetatea era adunată la ușă. Și a tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli și a alungat mulți diavoli. Iar pe diavoli nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L știau că El e Hristos. Și a doua zi, foarte de dimineață, ridicându-Se, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo.”

Rugăciunea pentru cei bolnavi

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 225

„(...) Cu cei ce pătimeau de vreo boală, (Cuviosul Antonie - n.n.) pătimea împreună şi se ruga împreună cu ei. Şi de multe ori şi în multe cazuri Domnul îl asculta. Dar nici când era auzit nu se trufea, nici când nu era auzit nu cârtea. Ci pururea el mulțumea Domnului, iar pe cei ce pătimeau îi îndemna la îndelungă-răbdare şi le făcea cunoscut că tămăduirea nu vine nici de la el şi în general nu vine de la oameni, ci numai de la Dumnezeu, Care o dă când voieşte şi celor ce voieşte. Cei ce continuau să pătimească primeau astfel ca pe un leac cuvintele bătrânului, în­vățând să nu se descurajeze, ci mai degrabă să fie cu îndelungă-răb­dare; iar cei ce erau vindecați erau învățați să nu mulțumească lui Antonie, ci numai lui Dumnezeu.” 

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LVII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 225-226

„(...) O fecioară oarecare din Busiris, de la Tripole, suferea de o boală grea şi foarte urâtă. Căci lacrimile ei şi secrețiile nasului şi cele ce-i ieşeau din urechi se umpleau îndată de viermi; iar trupul îi era paralizat, iar ochii nu-i erau cum trebuie. Părinții ei aflând de monahii care mergeau la Antonie şi crezând în Domnul care a vindecat pe femeia ce suferea de curge­rea sângelui (Matei 9, 20), îi rugară să primească să meargă cu ei şi fiica lor. Aceştia nevrând, părinții fetei au rămas în afara muntelui, la Pafnutie Mărturisitorul şi monahul. Şi intrând aceia la Antonie, când voiau să-i spună despre fecioară, el le-a luat-o îna­inte şi le descrise boala copilei şi cum au călătorit ei. Apoi, rugându-l aceştia să îngăduie şi acelora să intre, nu îngădui aceasta, dar zise: Duceți-vă şi, de n-a murit, o veți afla vindecată. Căci nu-mi este încuviințată mie isprava, ca să vină la un om sărman ca mine, ci vindecarea aparține Domnului, Care face în tot locul mila Lui cu cei ce-L cheamă pe El. Ci fata rugându-se, iată că Domnul a ascultat-o, şi mie mi-a făcut cunoscută iubirea Lui de oameni, care va vindeca boala ei, fiind încă ea acolo. Şi s-a făcut minunea. Căci, ieşind, ei au aflat pe părinți bucurându-se şi pe copilă sănătoasă.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)