„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.”
Rugăciunea și credința
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. VIII, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 459
„Sunt atâtea stări și feluri de rugăciune, câte pot lua naștere într-un suflet sau chiar în toate sufletele. Și de aceea, deși știu că mintea nu mă ajută să cuprind în ea toate chipurile de rugăciune, totuși, ajutat măcar de experiență, voi încerca să le deosebesc. Rugăciunile se modelează în fiecare moment, după măsura purității în care se sârguiește mintea fiecăruia și după felul în care se ferește de influențe străine, sau sporește prin propria sa orientare. De aceea este foarte sigur că nimeni nu poate avea aceeași formă de rugăciune întotdeauna. Într-un fel se roagă cineva când este liniștit, în alt fel când este apăsat de greutatea tristeții și a deznădejdii, în alt fel când este înviorat de biruințele duhovnicești, în alt fel când este slăbit de puterea ispitelor sau a păcatelor, în alt fel când cere dobândirea harului sau a vreunei virtuți, precum și scăparea de vreun viciu, în alt fel când se gândește cu teamă la focul gheenei și la judecata ce va să vină, în alt fel când este înflăcărat de dorința bunurilor viitoare, în alt fel când trăiește în lipsuri și primejdii, în alt fel când se găsește în liniște și siguranță, în alt fel când este iluminat de revelațiile pe care i le oferă legămintele cerești și în alt fel când virtuțile lui sunt sterpe, iar simțirile uscate.”
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VI, 28.1.-28.2., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 128
„Credința este o presupunere pe care o accepți de bunăvoie, este o supoziție judicioasă înainte de înțelegere, este așteptarea unui lucru pe care îl dobândești în viitor - așteptarea altor lucruri, în afară de cele ale credinței, este o părere cu privire la lucruri nesigure -, iar încredințarea este convingerea sigură că ai să primești lucrul pe care îl aștepți. De aceea credem, pentru că suntem încredințați de ceea ce credem. Și este spre slava lui Dumnezeu și mântuirea noastră. Avem încredere în singurul Dumnezeu despre Care știm că nu-și va călca făgăduințele bune pe care ni le-a făcut, nu ne va refuza acele bunătăți create în virtutea făgăduințelor Sale, dăruite nouă cu bunăvoință.”
(Pr. Narcis Stupcanu)
