Marcu 14, 43–72; 15, 1

„În vremea aceea, vorbind Iisus cu ucenicii Săi, a venit Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doispre­zece, și cu el mulțime de oameni cu săbii și cu ciomege, trimiși de arhierei, de cărturari și de bătrâni. Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Cel pe Care-L voi săruta, Acela este. Prindeți-L și duceți-L cu pază. Și, venind, îndată s-a apropiat de El și I-a zis: Bucură-te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar ei au pus mâna pe El și L-au prins. Unul din cei ce stăteau pe lângă El, scoțând sabia, a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea. Și răspunzând, Iisus le-a zis: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și toiege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi eram la voi în templu, învățând, și nu M-ați prins. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile. Și, lăsându-L, au fugit toți. Iar un tânăr mergea după El, înfășurat într-o pânză de in pe trupul gol, și l-au prins. El însă, smulgându-se din pânza de in, a fugit gol. Și L-au dus pe Iisus la arhiereu și s-au adunat acolo toți arhiereii și bătrânii și cărturarii. Iar Petru, de depar­te, a mers după El până a intrat înăuntru în curtea arhiereului și ședea împreună cu slujitorii, încălzin­du-se la foc. Arhiereii și tot sfatul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau. Că mulți mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Și ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână și în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi. Dar nici așa mărturia lor nu era la fel. Atunci, ridicându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Iar El tăcea și nu răspundea nimic. Iarăși L-a întrebat arhiereul și I-a zis: Ești tu Hristos, Fiul Celui binecuvântat? Iar Iisus a zis: Eu sunt și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Celui Atotputernic și venind pe norii cerului. Iar arhiereul, sfâșiindu-și hainele, a zis: Ce trebuință mai avem de martori? Ați auzit blasfe­mia. Ce vi se pare vouă? Iar ei toți au judecat că El este vinovat de moarte. Și unii au început să-L scuipe și să-I acopere fața și să-L bată cu pumnii și să-I zică: Prorocește! Și slujitorii Îl loveau cu palme­le. Și, Petru fiind jos în curte, a venit una din slujni­- cele arhiereului și, văzându-l pe Petru încălzindu-se, s-a uitat la el și a zis: Și tu erai cu Iisus Nazarinea­nul. El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu știu, nici nu înțeleg ce zici. Și a ieșit afară, înaintea curții; și a cântat cocoșul. Dar slujnica, văzându-l, a început iarăși să spună celor de față că acesta este dintre ei. Iar el a tăgăduit iarăși. Însă, după puțin timp, cei de față ziceau iarăși lui Petru: Cu adevărat ești din­tre ei, căci ești galileean și vorbirea ta se aseamă-­ nă. Iar el a început să se blesteme și să se jure: Nu știu pe Omul acesta despre care ziceți. Și îndată cocoșul a cântat a doua oară. Iar Petru și-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înain­te de a cânta de două ori cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Și a început să plângă. Iar dis-de- dimi­neață, arhiereii, ținând sfat cu bătrânii, cu cărturarii și cu toată adunarea și legând pe Iisus, L-au dus și L-au dat lui Pilat.”

Prietenul la nevoie se cunoaște

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 702

„Pentru că oamenii se unesc între ei pe temeiul unor pricini trecătoare, de aceea nici prieteniile dintre ei nu sunt nici călduroase, nici nu dăinuiesc. Se întrerupe dragostea de se iscă între ei insulte, pagube de bani, invidie, dragoste de slavă deșartă și altele la fel cu acestea. Se întrerupe dragostea, că nu are rădăcină duhovnicească. Dacă ar fi avut o astfel de rădăcină, nici o pricină lumească n-ar fi stricat dragostea duhovnicească. Dragostea de aproapele întemeiată pe dragostea de Hristos este trainică, nestricată, nebiruită, nesfărâmată. N-o pot sfărâma nici calomniile, nici primejdiile, nici moartea, nici altceva asemănător. Orice ar pătimi un om care iubește așa pe aproapele său nu va înceta niciodată a-l iubi, pentru că se uită la pricina dragostei sale, la Hristos. Dar cel care iubește pentru că e iubit și el la rândul său, o termină repede cu dragostea dacă prietenul său îl supără cu ceva; dimpotrivă, cel legat de semenul său cu lanțul dragostei de Hristos niciodată nu va pune capăt prieteniei.”