Marcu 6, 30-45

„În vremea aceea s-au adunat apostolii la Iisus și I-au spus toate câte au făcut și au învățat. Atunci, El le-a zis: Veniți voi înșivă de o parte, în loc pustiu, și odihniți-vă puțin. Căci mulți erau care veneau și mulți care se duceau și nu mai aveau vreme nici să mănânce. Și au plecat cu corabia spre un loc pustiu, deosebi. Dar i-au văzut plecând, și mulți au înțeles și au alergat acolo pe jos de prin toate cetățile și au sosit înaintea lor. Deci, ieșind din corabie, Iisus a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei, căci erau ca niște oi fără păstor, și a început să-i învețe multe. Dar, făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu și ceasul e târziu; dă-le drumul ca, mergând prin cetățile și prin satele dimprejur, să-și cumpere pâine, că nu au ce să mănânce. Răspunzând, El le-a zis: Dați-le voi să mănânce. Și ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm să mănânce? Iar El le-a zis: Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți. Și aflând, I-au spus: Cinci pâini și doi pești. Atunci El le-a poruncit să-i așeze pe toți, în cete, pe iarba verde. Și au șezut cete-cete, câte o sută și câte cincizeci. Iar El, luând cele cinci pâini și cei doi pești, privind la cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea lor; asemenea și cei doi pești i-a împărțit tuturor. Și au mâncat toți și s-au săturat. Și au luat douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri și cu ce a rămas din pești. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbați. După aceea, îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie și să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulțimii.”

Grija față de cele materiale

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLIX, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 569

„… aflăm de filozofia ucenicilor față de cele de neapărată trebuință vieții; ne face să cunoaștem cât de puțin țineau ei la hrană. Erau doisprezece oameni și aveau pentru hrana lor numai cinci pâini și doi pești. Atât de puțin preț puneau ei pe cele trupești! Erau lipiți numai de cele duhovnicești! Și nici pe acestea puține nu le-au oprit pentru ei, ci le-au dat când li s-au cerut. De aici trebuie să învățăm că, chiar dacă avem puțin, și acest puțin al nostru să-l dăm celor săraci. Când li s-a poruncit să aducă cele cinci pâini, ucenicii n-au spus: De unde vom mai avea hrană? Cu ce ne vom potoli foamea noastră?, ci au ascultat îndată.

(...) Domnul înmulțește pâinile din niște pâini existente pentru ca să întărească și mai mult credința apostolilor Săi; că erau încă șovăielnici în credință. De aceea a și căutat la cer. Pentru celelalte minuni ucenicii aveau mult pilde; dar o minune ca aceasta nu mai văzuseră.

Așadar, Domnul a frânt pâinile și le-a dat mulțimilor prin ucenicii Săi, făcându-le ucenicilor o deosebită cinste.”