Marcu 6, 7-13

„În vremea aceea a chemat Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Și le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe cale: nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare, ci numai toiag; să fie încălțați cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine. Și le zicea: În orice casă veți intra, acolo să rămâneți până ce veți ieși de acolo. Și dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieșind de acolo, scuturați praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai ușor va fi Sodomei și Gomorei în ziua judecății decât cetății aceleia. Deci, ieșind ei, propovăduiau să se pocăiască. Și scoteau mulți diavoli și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau.”

Misiunea apostolilor

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Cap. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1.154-1.155

„Și Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi (Ioan 20, 21)

Prin acestea Domnul nostru Iisus Hristos i-a hirotonit ca învățători ai lumii și ca iconomi ai Tainelor Lui dumnezeiești, și le-a poruncit să lumineze ca niște luminători și să strălucească nu numai în țara iudeilor, potrivit poruncii Legii care se aplica de la Dan până la Beer-Şeba, după cum s-a scris (II Regi 3, 10), ci în tot pământul de sub soare, și celor ce sunt răspândiți și locuiesc pretutindeni. Deci, adevărat zice Pavel că: nimeni nu-și ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu (Evrei 5, 4). Căci Domnul nostru Iisus Hristos a chemat la cea mai strălucitoare apostolie pe ucenicii Săi, înaintea tuturor, și a făcut referire la întreg pământul, care căzuse arătând, ca Dumnezeu, stâlpii care îl puteau susține. De aceea a și spus prin glasul Psalmistului despre pământ și despre Apostoli: Eu am întărit stâlpii lui (Psalmi 74, 3), căci fericiții ucenici s-au făcut ca niște stâlpi și temelie a adevărului (I Timotei 3,15), pe care spune că i-a trimis, precum L-a trimis pe El Tatăl, arătând demnitatea apostoliei și slava neasemănată a puterii date lor și indicând calea viețuirii pe care Apostolii trebuie să o urmeze. Dacă Hristos a socotit că trebuie să trimită pe ucenicii Săi, așa cum L-a trimis pe El Tatăl, cum nu e necesar ca cei ce vor avea să-L imite să știe cele pentru care L-a trimis Tatăl pe Fiul?

Deci, explicându-ne în mod felurit modul trimiterii Sale, a zis odată: „N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință” (Matei 9, 13); și iarăși: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Mc. 2, 17). (...) Deci, concentrând în puține cuvinte motivele apostoliei lor, zice că îi trimite El pe ei, precum L-a trimis pe El Tatăl, ca să știe din aceasta că sunt datori să cheme pe cei păcătoși la pocăință, să vindece pe cei bolnavi trupește și duhovnicește, ca, în toate lucrările lor, să nu caute voia lor, ci pe a Celui ce i-a trimis, și să mântuiască, pe cât se poate, prin învățătură, lumea.”