Matei 12, 9–13

„În vremea aceea a venit Iisus în sinagoga iudeilor. Și iată era acolo un om având mâna uscată. Și L-au întrebat, zicând: Se cuvine, oare, a vindeca în zi de sâmbătă? Ca să-L învinuiască. Iar El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie și, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca și o va scoate? Dar cu cât se deosebește omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o și s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă.”

Omul

Metodiu de Olimp, Aglaofon sau Despre înviere, Discursul lui Metodiu, XXXIV-XXXV, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, pp. 145-146

„Pe om l-a creat Însuși Dumnezeu, pe când celelalte vietăți din pământ, din apă și din aer s-au făcut la porunca Lui. Iar când zicem om, nu înțelegem doar sufletul fără trup, nici trupul fără suflet, ci acest tot unitar și bun, alcătuit din suflet și trup. Rezultă de aici că omul a fost creat nemuritor și departe de orice boală și stricăciune. Acest lucru îl putea afla cineva îndeajuns din Scriptură. În legătură cu celelalte creaturi, care apar, înfloresc și îmbătrânesc, a zis: Să scoată pământul viață, patrupede, târâtoare și animale (Facerea 1, 20, 24), însă în legătură cu omul nu s-a exprimat cu cuvinte ca: Să scoată pământul, să scoată apele, să se facă aștri (Facerea 1, 24, 20, 14), ci să facem pe om după chipul și asemănarea Noastră și să stăpânească peste peștii mării și peste păsările cerului și peste animale (Facerea 1, 26). Și a luat Dumnezeu țărână din pământ și l-a făcut pe om (Facerea 2, 7). Și pentru ca voi să vedeți că mare este deosebirea dintre om și celelalte creaturi, în general și în parte, și că este al doilea în cinste după îngeri, să arătăm și acest aspect. Celorlalte creaturi le-a venit viața din inspirarea aerului, pe când omului din însăși natura cea nemuritoare. Căci Dumnezeu a suflat peste fața lui suflare de viață și omul a căpătat suflet viu (Facerea 2, 7). Și a poruncit celor dintâi să slujească și să fie supuse, iar omului să stăpânească. Pe când acelora, la porunca lui Dumnezeu, natura le-a dat forme și chipuri diferite, omului i-a imprimat trăsăturile divinității, chipul autentic al Tatălui și al Fiului. Căci a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său (Facerea 1, 27). Și s-a îngrijit ca statuia Sa să dăinuie, să nu fie cuprinsă de stricăciune, așa cum fac și dăltuitorii de statui. Pentru că aceștia se îngrijesc nu numai de faptul ca statuile lor să fie frumoase și impunătoare, ci și ca ele, pe cât este posibil, să nu piară, să se conserve timp îndelungat, așa cum a făcut Fidias. (...) Și dacă așa fac creatorii de lucruri trecătoare, a permis, oare, Dumnezeu, Meșterul cel minunat, Care poate să facă totul din nimic, Cel care a făcut pe om, a permis, oare, ca statuia Lui înzestrată cu rațiune să fie muritoare, să fie omul lăsat pradă descompunerii și stricăciunii, cel care în mod deosebit a fost învrednicit să fie făcut de mâinile Lui și după chipul și asemănarea Sa, podoaba lumii pentru care s-a făcut lumea?”