Matei 15, 29-31

„În vremea aceea a venit Iisus lângă Marea Galileei și, suindu-Se în munte, a șezut acolo. Și mulțimi multe au venit la El, având cu ei șchiopi, orbi, muți, ciungi și mulți alții și i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat, încât mulțimea se minuna văzând pe muți vorbind, pe ciungi sănătoși, pe șchiopi umblând și pe orbi văzând, și slăveau pe Dumnezeul lui Israel.”

Vindecarea de patimi

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia IV, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 60

„- Cum să ne scăpăm de această vătămare (a patimilor)?

- Dacă bem băutura care poate ucide toți viermii și toți șerpii aceștia dinăuntrul nostru!

- Și care-i băutura cu o putere așa de mare?

- Cinstitul Sânge al lui Hristos, dacă te împărtășești cu îndrăznire. El poate stinge toată boala. Împreună cu cinstitul Sânge al lui Hristos, ascultarea cu atenție a dumnezeieștilor Scripturi, apoi milostenia unită cu ascultarea predicii. Prin acestea toate vor putea fi omorâte patimile care ne vatămă sufletul. Numai atunci vom trăi cu adevărat; acum nu suntem întru nimic mai buni decât morții. Că nu-i cu putință să trăim când trăiesc în noi acele patimi; cu ele neapărat pierim. Dacă nu ajungem să omorâm aici pe pământ aceste patimi, dincolo, ele ne omoară pe noi; dar, mai bine spus, chiar înainte de moartea de dincolo vom primi și aici pe pământ cea mai cumplită pedeapsă. Da, fiecare din astfel de patimi, crudă, tiranică și nesăturată, nu se oprește nici o clipă de a ne mânca în fiecare zi. Dinții lor sunt dinți de leu; dar, mai bine spus, chiar cu mult mai cumpliți. Că leul, odată ce s-a săturat, se depărtează de trupul care i-a căzut pradă; aceste patimi însă nici nu se satură vreodată, nici nu se depărtează până ce nu aduc pe omul robit de ele aproape de diavol.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre desăvârșirea în duh, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 294

„Se cuvine ca sufletul cel fecioresc pentru a se alipi de Dumnezeu să se curețe nu numai de păcatele cele văzute, adică de desfrâu, de ucidere, de furt, de cuvinte urâte, de minciună, de iubirea de argint și de lăcomie, ci cu și mai multă (grijă) să se curețe de (patimile) cele ascunse - precum am zis - adică de pofte, de slava deșartă, de dorința de a fi admirați de oameni, de prefăcătorie, de iubirea de stăpânire, de viclenie, de obiceiurile cele rele, de ură, de necredincioșie, de invidie; de egoism, de înfumurare și de toate cele asemenea lor. Pentru că, iată, zice Scriptura, că păcatele cele ascunse ale sufletului sunt puse în egală măsură alături de cele din afară. Zicând Domnul: Dumnezeu a risipit oasele celor ce vor să placă oamenilor (Psalmi 52, 6) și: Domnul urăște pe bărbații care varsă sânge și înșală (Psalmi 5, 6), arată că Dumnezeu urăște în egală măsură pe cel viclean și pe cel ucigaș.”