Matei 24, 13-28 (Prevestirea căderii Ierusalimului)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. Și se va propovădui această Evanghelie a Împărăției în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul. Deci, când veți vedea urâciunea pustiirii, ce s-a zis prin Daniel Prorocul, stând în locul cel sfânt - cine citește să înțeleagă -, atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-și ia lucrurile din casă, iar cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia haina. Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Pentru că va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și, dacă nu s-ar fi scurtat acele zile, nu ar mai fi scăpat nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile. Atunci, dacă vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, dacă vă vor zice vouă: Iată, este în pustie, să nu ieșiți; iată, este în cămări, să nu credeți. Căci, precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.”

Răbdarea aduce fericire

Sfântul Antonie cel Mare, Învă­țături despre viața morală, 155, în Filocalia (2008), vol. 1, p. 34

„Omul care rabdă necazurile cu inimă bună și cu mulțumire va lua cununa nestricăciunii, virtutea și mântuirea. Iar stăpânirea mâniei, limbii, pântecelui și plăcerilor e de cel mai mare ajutor sufletului.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, Convorbirea cu părintele Piamun, Cap. XIII, 2-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 635-636

„Toți știm că răbdarea înseamnă suportarea suferințelor și de aceea este sigur că nimeni nu poate afirma că este răbdător, în afară de acela care suportă fără supărare necazurile care i-au fost pricinuite. Pe drept spune Solomon: Cel încet la mânie e mai de preț decât un viteaz; iar cel ce-și stăpânește duhul este mai prețuit decât cuceritorul unei cetăți. Și, de asemenea, Cel încet la mânie este bogat în înțelepciune, iar cel ce se mânie degrabă își dă pe față nebunia. De aceea, când cineva învins de o nedreptate se aprinde de focul supărării, trebuie să credem că pricina acelui păcat nu este neajunsul pagubei suferite, ci mai degrabă arătarea slăbiciunii ascunse, precum ne învață acea parabolă a Domnului și Mântuitorului nostru despre cele două case, clădite la fel, dar una cu temelia de piatră, iar cealaltă pe nisip. (...) Dar fericit este bărbatul care rabdă ispita, fiindcă după ce va fi pus la încercare va primi cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu înțelepților Săi.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)