Matei 5, 20–26

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în Împărăția cerurilor. Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu ucizi!»; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: Netrebnicule! vrednic va fi de judecata soborului; iar cine va zice: Nebunule! vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, cât ești cu el pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului, iar judecătorul, slujitorului și să fii aruncat în temniță. Adevărat grăiesc ție: Nu vei ieși de acolo până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban.”

Iertarea - demonstrație de iubire

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVI, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 212-213

„Dacă îți aduci darul tău la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău înaintea altarului și du-te de te împacă cu fratele tău și apoi vino și adu-ți darul tău.

Ce bunătate! Ce iubire de oameni covârșitoare! Pentru dragostea noastră de aproapele Dumnezeu renunță la cinstea și slujirea ce trebuie să I-o aducem. (…) Ce cuvinte ar putea fi mai blânde decât acestea? Să fie întreruptă închinăciunea ce Mi-o aduci, ne spune Hristos, ca să rămână dragostea ta! Pentru că și împăcarea cu fratele tău este tot o jertfă! De aceea n-a spus: După ce îmi vei aduce darul tău sau Înainte de a-l aduce, ci îl trimite să se împace cu fratele său după ce darul este dus la altar și jertfa începuse. Îi poruncește, deci, să alerge, chiar în mijlocul slujbei; nici după ce s-a sfârșit slujba, nici înainte de a începe.

Pentru ce ne poruncește să facem așa? Care e pricina?

- După părerea mea, prin o astfel de poruncă, Domnul vrea să ne arate și să ne dovedească două lucruri. Unul, de care am vorbit mai sus, pentru a ne arăta că prețuiește mult dragostea, că o socotește a fi cea mai mare jertfă și că fără dragoste nu este primită nici slujba și nici închinăciunea adusă lui Dumnezeu; al doilea, pentru a ne constrânge să ne împăcăm cu fratele nostru. Cel care a primit porunca de a nu aduce închinăciune lui Dumnezeu înainte de a se împăca cu cel certat, se va grăbi să alerge la cel supărat, ca să pună capăt vrajbei, dacă nu din dragostea de aproapele, cel puțin să nu-i rămână jertfa nesăvârșită. Domnul a folosit aceste cuvinte tari tocmai pentru a înfricoșa și a deștepta. (...)

Să audă aceste cuvinte cei inițiați (cei ce au primit Sfântul Botez), toți câți se apropie de sfânta masă cu dușmănie în suflet! Să le audă și cei neinițiați, că și către ei sunt adresate cuvintele acestea! Aduc și ei jertfă și dar, adică rugăciune și milostenie. Și rugăciunea e jertfă.”