Matei 5, 27–32

„Zis-a Domnul: Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârșești adulter!» Eu însă vă spun: Oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te smintește pe tine, scoate-l și aruncă-l de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. Și, dacă mâna ta cea dreaptă te smintește, taie-o și o aruncă de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. S-a zis iarăși: «Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărțire». Eu însă vă spun vouă: Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârșească adulter, iar cine va lua pe cea lăsată, adulter săvârșește.”

Lupta cu patimile

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Cheremon, Cap. VI, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 503-504

„Trei sunt motivele, a răspuns atunci fericitul Cheremon, care fac pe oameni să se stăpânească de la vicii: teama de gheena și de legile de aici, speranța și dorința Împărăției cerurilor și sentimentul binelui împreună cu dragostea pentru virtuți. Teama ne face să ne ferim de rău, precum s-a spus: «Teama de Domnul urăște răul». Speranța respinge atacul tuturor viciilor: «Nu greșesc toți cei ce nădăjduiesc în El». Dragostea nu se teme de prăpastia păcatelor, fiind­că «Dragostea niciodată nu cade» și de asemenea: «Dragostea acoperă mulțime de păcate». De aceea fericitul Apostol, cuprinzând toată puterea mântuirii în practicarea acestor trei virtuți, spune: «Acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea». Credința face ca, de teama judecății și a pedepselor viitoare, să ne ferim de contactul cu viciile. Nădejdea, îndepărtând mintea noastră de la cele prezente, disprețuiește toate plăcerile trupului, prin așteptarea darurilor cerești. Iar dragostea, aprinzându-ne cu ardoarea minții către dragostea de Hristos și către roadele virtuților duhovnicești, face ca tot ce este contrar acestora să urâm cu tot disprețul. Deși acestea trei par a avea același scop (căci ne îndeamnă să ne stăpânim de la lucrurile neîngăduite), totuși, au mari trepte de înălțare, prin care se deosebesc unele de altele. Primele două sunt proprii acelor oameni care, tinzând să înainteze în virtuți, n-au încă un simțământ puternic pentru ele, iar a treia este a lui Dumnezeu și a acelora care au primit în ei chipul și asemănarea lui Dumnezeu.”

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. XXIII, 144.3-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 185

„Cea mai cumplită robie este să cedezi pasiunilor și să te lași dus de ele, după cum singura libertate este a le stăpâni. Dumnezeiasca Scriptură spune că cei care calcă poruncile sunt vânduți celor de alt neam, adică păcatelor împotriva firii, până ce nu se întorc prin pocăință.”