„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
22 Noi, 2024
Micul catehism: Oprirea de la Sfânta Împărtăşanie - cel mai greu canon?
Creştinii din primele secole erau foarte râvnitori şi doreau să se împărtăşească mai des cu Sfintele Taine. Pentru ei, oprirea pe un timp mai scurt sau mai lung de la Sfânta Împărtăşanie era cel mai greu canon. De aceea şi canoanele Părinţilor Bisericii din acea perioadă, precum Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa etc., opreau de la Sf. Împărtăşanie pe creştinii cu păcatele grele, uneori până la 10, 15 sau chiar 20 de ani. Analizând canoanele acestor Părinţi, sesizăm că epitimiile pentru păcatele mari, în special acelea care prevăd îndepărtarea de la Sfânta Împărtăşanie, diferă de la un părinte la altul, în ceea ce priveşte numărul anilor. Aceste canoane evidenţiază viziunea rigoristă cu privire la modul de vindecare, reglementări pe care autorii le-au stabilit ţinând cont de mediul şi de condiţiile vieţii de atunci.
Sf. Grigorie, arhiepiscopul Neocezareei (†270), ne prezintă cele patru trepte de canonisire pentru păcatele grave, care erau aplicate în acele vremuri la spovedanie: plângerea la uşa bisericii, îngenuncherea în pridvorul bisericii şi ascultarea primei părţi a Sf. Liturghii, asemenea catehumenilor. Următoarea treptă a pocăinţei era să participe la slujba Sf. Liturghii fără să se împărtăşească, fiind oprit pentru o anumită perioadă (canonul 11). Pentru că unii considerau prea uşoare prescripţiile sale canonice privind îndepărtarea de la Sf. Împărtăşanie pentru păcate grave, în canonul 3, Sf. Ioan Postitorul explică, arătând că Sfinţii Părinţi, şi în special Sf. Vasile cel Mare, au dat drept canon de pocăinţă doar oprirea de la împărtăşire, pentru un timp mai lung sau mai scurt, fără a prescrie şi alte epitimii, între care enumeră: ajunarea, privegherea, rugăciunea şi metaniile. De aceea, „noi am socotit că în privinţa celor care se pocăiesc cu adevărat, şi cu sârguinţă îşi chinuiesc trupul cu disciplină aspră, şi cu înţelepciune îşi schimbă viaţa contrabalansând răutatea anterioară după măsura înfrângerii, să măsurăm şi scurtarea timpului de pocăinţă“, spunea Sf. Ioan Postitorul.
