„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Postul te transformă interior
Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Şi Iisus le-a zis: Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; alminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9, 14-17)
***
Unii dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul au reproşat Domnului Iisus Hristos că ucenicii Săi nu postesc, aşa cum posteau ei şi fariseii. Răspunsul Mântuitorului i-a surprins. Cât timp El este împreună cu Apostolii, aceştia au bucuria nuntaşilor care sunt în prezenţa mirilor. Dar, atenţionează Mântuitorul, va veni o vreme când Mirele va fi luat de la ei, atunci vor posti. În aceste cuvinte noi avem încă un argument pentru perioadele de post dintr-un an. Cele patru posturi rânduite de Biserică, împreună cu alte fapte ale credinţei, ne pregătesc pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Sigur, pentru a posti ai în primul rând motive duhovniceşti. Mulţi resping postul deoarece nu pot vedea dincolo de abstinenţa de la anumite alimente. Postul te transformă interior, pune rânduială în gânduri, gesturi şi manifestări, îţi arată adevăratele priorităţi ale vieţii. Să ne facem timp să ne spovedim şi să ne împărtăşim. Posturile sunt rânduite pentru cei în căutarea desăvârşirii. (Pr. Dumitru Păduraru)