„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Răbdarea este barometrul mântuirii
Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. Şi va fi vouă spre mărturie. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre. Luca 21, 12-19
Ne spune Domnul Iisus Hristos: „întru răbdarea voastră vă veţi dobândi sufletele”. Din cuvintele Sale înţelegem că răbdarea nu trebuie să fie o trăire de moment, acum sunt răbdător, iar peste puţin timp nu mai am răbdare. Răbdarea unui creştin izvorăşte din puterea credinţei pe care o are în Dumnezeu şi din dragostea pe care o poartă Domnului Hristos şi semenilor. Răbdarea este barometrul mântuirii. Răbdarea rodeşte doar în inimile celor ce-şi dăruiesc viaţa lui Dumnezeu, să nu o privim ca pe ceva desuet. Ne-am întrebat vreodată câtă răbdare are Domnul Hristos cu noi? Ne aşteaptă zilnic să-I deschidem uşa sufletului. Ne impresionează răbdarea unei mame când veghează la buna creştere a pruncului. Este impresionantă răbdarea unui învăţător atunci când formează un elev. Câtă răbdare putem vedea la un bolnav aflat pe patul de suferinţă, dar şi la cel care-l îngrijeşte în mod responsabil!