Răspunsuri duhovniceşti: Învierea, cea mai puternică afirmare a vieţii în Hristos

Înalt Preasfinţite Mitropolit Irineu, cât de importantă este Taina Învierii Mântuitorului Hristos pentru viaţa noastră?

Credinţa în Înviere nu reprezintă numai unul din adevărurile fundamentale ale creştinismului, care pune în evidenţă valoarea deplină a vieţii şi a omului, ci şi calea spre viaţa veşnică. Ea este convingerea că nu moartea are ultimul cuvânt, ci viaţa şi fericirea veşnică a sufletului. Creştinul, întemeiat pe această certitudine, crede în viaţa ce se desfăşoară sub semnul bucuriei Învierii Domnului. Pentru aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte ziua Învierii Domnului "temeiul păcii, cauza împăcării, îndepărtarea războaielor şi nimicirea morţii". Altfel spus, învierea este cea mai puternică afirmare a vieţii, constituind o categorică şi ireductibilă antiteză a nimicirii şi a neantului. Noi, care ne împărtăşim de acest har şi de această bucurie, participăm în mod activ la transfigurarea întregii lumi. Astfel, din biruinţa Mântuitorului asupra morţii, ne luăm puterea şi, în dinamismul nostru moral, contribuim la transformarea permanentă a lumii. Din acest punct de vedere, Ortodoxia este păstrătoarea luminii şi a vieţii pe care Hristos Domnul le-a adus în lume prin Învierea Sa. Totodată, ea propovăduieşte prezenţa lui Dumnezeu în însăşi existenţa umană.

Strălucirea de lumină a veşnicului Dumnezeu e un adânc de nepătruns, care formează obiectul unei cunoaşteri deosebite a slavei împărăteşti a Domnului în Sfântul Duh, ce inundă cu razele Sale universul răscumpărat de Mântuitorul Iisus Hristos. Din acest punct de vedere, lucrarea Crucii şi a Învierii Domnului Hristos dăruieşte Bisericii noastre cel mai mare praznic al ei.

Ce semnificaţie îmbracă Învierea în teologia noastră ortodoxă?

Învierea are o adâncă semnificaţie cosmologică. Întreaga zidire tinde spre înviere, Crucea fiind semnul suprem al tuturor desăvârşirilor. După cum se ştie, Dumnezeu a creat pe oameni alcătuiţi din trup şi suflet şi, ca atare, încetarea vieţii, din cauza răului, era o catastrofă a existenţei noastre. Astfel, rătăcirea de Dumnezeu şi moartea omului erau semnele vizibile ale existenţei răului în lume, contrare scopului pentru care Dumnezeu a creat lumea. Deci, stricarea nefirească a facerii lui Dumnezeu se producea prin moarte, ca urmare a răului spiritual şi a descompunerii existenţei. Se înţelege clar că răul nu are o existenţă de sine, ci se alimentează din mişcarea noastră nesocotită spre lucruri rele. Ei bine, tocmai ca să nu alunecăm spre moarte, Fiul lui Dumnezeu a pătruns în ţesătura existenţei noastre, a biruit moartea şi ne-a dăruit viaţă veşnică. Pentru acest fapt, Învierea apare ca un act al voinţei Sale creatoare, aşa cum ne arată Sfântul Maxim Mărturisitorul, când zice: "În Hristos hotărârea voii Sale proprii pentru bine a spălat ruşinea comună a stricăciunii întregii firi". Astfel spus, în Mântuitorul Hristos, toate făpturile vin de la Dumnezeu şi merg la Dumnezeu, toate sunt create în Hristos şi răscumpărate în Hristos.