Răspunsuri duhovniceşti: Iubirea aproapelui

Iubirea semenilor este virtutea prin care omul nu doar doreşte binele celorlalţi ci se şi străduieşte spre acest lucru. Cum se manifestă această iubire?

Prin grija permanentă îndreptată asupra semenilor, prin preocuparea de a găsi rezolvarea problemelor cu care cel de lângă noi se confruntă, astfel încât majoritatea acţiunilor celui care iubeşte urmăresc interesul aproapelui sau cel puţin un beneficiu comun. Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos este pilda iubirii desăvârşite, pentru că "mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi" (In. 15, 13).

Dragostea se deprinde din familie. Părinţii sunt primii oameni care trebuie să insufle copiilor sentimentul iubirii, pentru ca aceştia din urmă să poată răspunde firesc, cu aceaşi afecţiune. Dacă dragostea între membrii unei familii stă în firea lucrurilor, Mântuitorul Iisus Hristos desăvârşeşte acest sentiment, arătând că el trebuie să se răsfrângă asupra tuturor. Toţi oameni sunt creaţi după "chipul lui Dumnezeu" (Fc. 5, 1), toţi au aceeaşi fiinţă, au aceeaşi protopăriţi, sunt mântuiţi prin aceeaşi jertfă de pe Cruce, sunt chemaţi la aceiaşi Împărăţie Cerească şi toţi sunt iubiţi de un Dumnezeu unic şi întreit în Persoană. Acest lucru arată semnul de egalitate ce se pune între oameni, ca unii care sunt numiţi fii ai aceluiaşi Dumnezeu. Dacă în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali, porunca iubirii, dată nouă de către Mântuitorul Iisus Hristos, trebuie să se răsfrângă nu doar asupra tuturor celor care fac parte din imediat apropierea noastră, dar mai ales asupra celor care ne sunt ostili. Pe toţi trebuie

să-i numim apropiaţi ai noştri. Aceasta este dragostea adevărată, de care însuşi Mântuitorul a spus că "dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei" (Lc. 6, 32).

Care este măsura dragostei faţă de aproapele?

Este grija pe care o avem pentru noi înşine, după porunca lui Hristos: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Mt. 22, 39). Roadele dragostei către aproapele sunt virtuţile creştineşti: răbdarea, bunătatea, clemenţa, blândeţea, mila, recunoştinţa, cinstea, dreptatea. Acelaşi lucru îl arată Sfântul Apostol Pavel: "Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr." (I Cor. 13, 4)

Fără iubire nu putem moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru că dreptatea lui Dumnezeu nu arată iubire şi milă celui care nu ştie ce înseamnă să oferi aceste daruri. Trebuie mai întâi să iertăm noi, celor care ne greşesc, pentru ca mai apoi şi noi să primim izbăvirea păcatelor. "Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8).