Răspunsuri duhovniceşti: renunţa la post?

Răspunsuri oferite de pr. prof. Ioan Tulcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Ilarion V. Felea" din Arad.

Părinte, uneori, din cauza păcatelor şi a patimilor, ne oprim din postul alimentar, considerându-l fără rost. Cum trebuie să procedăm în aceste situaţii?

Cred că aceste cuvinte sunt pe buzele multora dintre credincioşii noştri, care poate pornesc cu râvnă şi cu determinare spirituală pe calea postului. Dar pe parcurs fie ajung să cadă în anumite păcate sau patimi, fie alte motive, nu medicale, îi îndeamnă să se oprească. Cred că nu este cazul să se oprească din calea postului pe care l-au început, deoarece, chiar dacă la un moment dat au căzut şi nu s-au putut menţine pe o dinamică duhovnicească ascendentă în perioada postului, totuşi menţinerea lor pe calea postului le va face ridicarea lor din păcat mai uşoară. De aceea cred că ar trebui să continue efortul ascetic al postului, care doar în prima parte îţi dă o simţire reală de povară, de dificultate, de durere sau de lipsă de plăcere spirituală, pentru ca după un anumit timp să îţi dai seama de bucuria extraordinară şi de acea stare lăuntrică pe care ţi-o oferă postul şi care nu poate fi comparată cu nimic altceva. Deci efortul postului ar trebui continuat, dar neapărat dublat cu efortul interior, spiritual, disciplinarea gândurilor, a pornirilor interioare şi care să se transfigureze, să se lumineze prin faptul că renunţăm la anumite mâncăruri sau băuturi. Această renunţare are scopul tocmai de a facilita dimensiunea interioară, duhovnicească a postului.

Unii spun: astăzi nu mai pot să postesc, mâine sigur postesc. Ce îi sfătuiţi?

Fiecare trebuie să se concentreze asupra rostului postului şi asupra modului de ţinere a lui. Biserica ne îndeamnă la o ţinere a postului, şi mă refer aici îndeosebi la credincioşii sănătoşi - nu la bolnavi, copii şi vârstnici - pentru a putea să ne bucurăm de darurile postului şi pentru a putea să experiem, să trăim, aşa cum se cuvine, plenar, duhovniceşte semnificaţia praznicului pentru care ne pregătim, respectiv a Naşterii Domnului. Atunci cred că şi optica credinciosului oscilant, cu privire la ţinerea postului, se va schimba. Dar acum, chiar dacă ne gândim la aceia care spun "acum nu pot să postesc, mâine postesc", le putem spune că introduc un subiectivism şi un arbitrariu accentuat în practica postului, pe care Biserica nu-l încurajează.

Cel mult ar putea fi admisă o situaţie cu totul excepţională. Bunăoară, se întâmplă anumite evenimente importante într-o familie de credincioşi, râvnitori de altfel, şi care necesită o anumită dietă sau un anumit mod de abordare şi din punct de vedere culinar. Adică este evenimentul important cutare, se face o derogare, un pogorământ, o iconomie cu privire la rânduiala postului, dar după aceea, evident, credinciosul respectiv sau familia respectivă să continue rânduiala postului aşa cum o recomandă Biserica. Doar în această situaţie cred că poate fi susţinută sau recomandată această întrerupere şi apoi reluare a postului.

Probabil şi atunci, cu acea ocazie, respectivii trebuie să fie mai cumpătaţi.

Evident că şi în acea împrejurare, care poate fi o vizită importantă şi care necesită o anumită bucurie, mai ales că la noi, la români, este tradiţia comuniunii la masă. Deci să zicem că în situaţii excepţionale şi cu totul rare s-ar putea admite prin pogorământ această întrerupere, dar credinciosul adevărat, ca membru viu al Bisericii, al Trupului lui Hristos, trebuie să se manifeste în această perioadă tot cu această pecete duhovnicească a postului.