„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Să căutăm mereu hrana care ne aduce viața veșnică
Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume. Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia cu sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El singur. Şi când s-a făcut seră, ucenicii Lui s-au coborât la mare. Şi intrând în corabie, mergeau spre Capernaum, dincolo de mare. Şi s-a făcut întuneric şi Iisus încă nu venise la ei, Şi suflând vânt mare, marea se întărâta. După ce au vâslit deci ca la douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-Se de corabie, ei s-au înfricoşat. Iar El le-a zis: Eu sunt; nu vă temeţi! Deci voiau să-L ia în corabie, şi îndată corabia a sosit la ţărmul la care mergeau. A doua zi, mulţimea, care sta de cealaltă parte a mării, a văzut că nu era acolo decât numai o corabie mai mică şi că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci plecaseră numai ucenicii Lui. Şi alte corăbii mai mic au venit din Tiberiada în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulţumise. Deci, când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo, nici ucenicii Lui, au intrat şi ei în corăbiile cele mici şi au venit în Capernaum, căutându-L pe Iisus. Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: Învăţătorule, când ai venit aici? Iisus le-a răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl. Ioan 6, 14-27
Cele mărturisite în Evanghelia de astăzi au avut loc după ce Domnul Iisus Hristos a înmulţit cele cinci pâini şi cei doi peşti. Atunci s-au săturat peste cinci mii de persoane. Evanghelistul Ioan face o precizare: această minune a avut loc înainte de Paştele iudaic. Cele 12 coşuri cu fărâmituri rămase erau pentru cele douăsprezece seminţii ale poporului ales. Cei care nu au urmat pe Domnul Hristos, au rămas doar cu fărâmiturile. Cei care L-au urmat pe Mântuitorul s-au împărtăşit şi se vor împărtăşi, în mod real, din Sfântul Trup şi Sânge al Său. Mântuitorul ne spune că important în viaţă nu este să umblăm după mâncarea cea pieritoare, ci după hrana care ne duce la viaţa veşnică. El a mustrat pe unii care doreau să-L pună rege; Le era la îndemână un asemenea conducător care să le ofere pâine în mod gratuit şi fără obligaţii din partea lor. Mai găsim şi astăzi pe unii care au asemenea aşteptări! Sfântul Teofan Zăvorâtul spunea: „Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu”.