„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Să fim şi noi martori ai slăvitei Sale Învieri
Şi trecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii şi, suindu-Se în munte, a şezut acolo. Şi mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat. Încât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând, şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel. Matei 15, 29-31
Mulţi oameni au venit la Domnul Iisus Hristos cu afecţiuni fizice sau spirituale şi în chip minunat El i-a vindecat. Mântuitorul lucrează pentru mântuirea fiecărui suflet şi prin binecuvântarea Sa muţii mărturisesc, orbii văd, paraliticii umblă. Fiecare slăvea pe Dumnezeu pentru binefacerile pe care cu îmbelşugare le-a revărsat peste cei aflaţi în neputinţe. Cei care Îl urmau pe Hristos făceau acest lucru de mai multe zile, uitând de hrană. Cuvintele Sale îi hrăneau. Fiecare postea în funcţie de măsura credinţei şi puteau lesne constata că postul le şlefuia voinţa şi le aducea luminare şi îndreptare. Pe noi ne mai despart puţine zile de Pătimirile şi Învierea Domnului Hristos. Am adunat multe păcate şi simţim că doar prin El putem afla izbăvirea. Pe drumul Golgotei aflându-ne, avem dorinţa fierbinte de a fi martori ai slăvitei Sale Învieri.