Acest sfânt ierarh, Petru Movilă (†1646), de neam român, s-a născut la Suceava în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, mai târziu domnitor în Muntenia şi Moldova. După
Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Bartolomeu; Sfântul Apostol Tit
Sfântul Apostol Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului Hristos. El a propovăduit Evanghelia în Siria, împreună cu Sfântul Apostol Filip, iar apoi a propovăduit singur. În Asia Mică a suferit bătăi, temniţă, loviri cu pietre, apoi a mers în Frigia şi, intrând în cetatea Ierapole, propovăduia pe Hristos. A vindecat aici pe orbul Stahie, pe care l-a şi botezat. A mers apoi în India, unde i-a luminat pe localnici şi a făcut biserici. A trecut apoi prin Armenia, unde a vindecat-o pe fiica împăratului de duhuri necurate. Acolo a fost prins, chinuit şi răstignit cu capul în jos. A răbdat toate acestea, iar la sfârşit i-au tăiat capul. Toate s-au întâmplat în cetatea Albanopolis şi credincioşii creştini i-au aşezat cu cinste trupul, care făcea multe minuni şi vindecări, într-o raclă de plumb. Necredincioşii însă au uneltit din nou şi racla sfântului a fost aruncată. Racla a ajuns până la urmă în insula Lipari din Italia, unde Episcopul Agaton a aşezat-o cu cinste. În vremea împăratului Teofil (829-842), în timpul luptelor iconoclaste, racla sfântului a fost dusă în cetatea Benevento şi aşezată acolo în ziua de 25 august.