Sf. Ier. Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes

Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni, petrecând în jurul idolilor. Sfântul Averchie, „rugându-se, a fost cuprins de râvnă şi a sfărâmat în bucăţi chipurile statuilor. Atunci, preoţii păgâni au făcut legământ ca să-l omoare pe Averchie, dar Sfântul, aflând de hotărârea lor şi nevrând să se ascundă, a ieşit în mijlocul cetăţii şi învăţa poporul Evanghelia lui Hristos. Pentru credinţa şi viaţa sa împodobită cu virtuţi, Sfântul s-a învrednicit de darul tămăduirii duhurilor şi bolilor, astfel alungând demonii care stăpâneau pe trei tineri din cetate, iar poporul, văzând toate acestea şi lăsând mânia, striga: «Unul este Dumnezeul Cel adevărat, Acela propovăduit de Averchie». Şi aşa păstorea Sfântul, mângâind pe cei ce sufereau, ajutând pe sărmani şi vindecând pe cei bolnavi. A fost chemat la Roma de împărat, călătorind cu mare cinste, pentru a o vindeca pe Lucilia, fiica acestuia. Voind împăratul să-l răsplătească, Sfântul Averchie a răspuns: «Nu are nevoie de bogăţie acela pentru care pâinea şi apa sunt ospăţ îmbelşugat şi ca o masă împărătească le socoteşte», în schimb a cerut împăratului să dea săracilor din Ierapole câte 3.000 de măsuri de grâu pe an şi să zidească, pe cheltuiala împărăţiei, băi calde pentru folosul bolnavilor. Astfel, aşezământul construit atunci a dăinuit două secole, până la Iulian Apostatul (361-363)” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul II, luna octombrie). Sfântul a tămăduit şi orbi, învăţându-i să creadă în Hristos şi să primească botezul. El „a călătorit în Siria şi în Mesopotamia, aducând împăcare între Bisericile tulburate din pricina ereziilor de acolo, pentru care a fost numit cel întocmai cu Apostolii”. Sfântul Ierarh Averchie, la vârsta de 72 de ani, s-a mutat la viaţa veşnică.

Sfinţii 7 tineri din Efes au fost prigoniţi pentru Hristos în timpul împăratului Deciu (249-251). Cei şapte tineri s-au retras într-o peşteră de lângă Efes. Împăratul Deciu a poruncit să fie închisă intrarea în peşteră. Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, în volumul II, pe luna octombrie, men­ționează că „după mai mult de 200 de ani de la acele evenimente, pe vremea împărăţiei lui Teodosie al II-lea (408- 450), s-a născut o erezie care nega învierea de obşte a oamenilor, care se va întâmpla la sfârşitul veacurilor”. În acea vreme, „stăpânul muntelui unde era peştera în care muriseră cei şapte tineri în urmă cu două veacuri a vrut atunci să facă din peşteră staul pentru turma sa şi a stricat intrarea peşterii, iar, din porunca lui Dumnezeu, acei şapte tineri care se săvârşiseră acolo s-au deşteptat şi au început să vorbească, iar hainele pe care le purtau erau întregi”. Iamvlih, unul dintre tineri, a mers în Efes să cumpere pâine. El s-a mirat văzând semnul crucii la intrarea în oraş. Când a vrut să cumpere pâine, brutarul a rămas surprins să vadă că plăteşte cu o monedă cu chipul împăratului Deciu. Brutarul a chemat pe alţi locuitori din Efes să vadă moneda. Toţi au crezut că a găsit o comoară cu monede vechi. Ei au mers cu el la peşteră şi i-au găsit pe ceilalţi tineri Mărturisitori ascunşi acolo. Conducătorul Efesului, împreună cu episcopul oraşului, l-a informat pe împăratul Teodosie al II-lea. Acesta s-a bucurat şi a venit în Efes pentru a-i vedea pe cei şapte Mărturisitori, descoperind minunata taină a învierii celor adormiţi. „Nu după mult timp, Sfinţii au fost cuprinşi ca de un somn şi, priviţi de toţi cum dormeau, s-au mutat la Domnul”. Numele celor 7 martiri ai lui Hristos sunt: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Antonin, Exacustodian şi Constantin.