Sf. Mc. Marcian și Martirie; Sf. Tavita

Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325). Atât de mult crescuse îndrăzneala și puterea arienilor în împărăție, încât se pornise o adevărată prigoană împotriva drept-credincioșilor, întocmai cum, nu de mult, creștinii fuseseră persecutați de către închinătorii la idoli. Ortodocșii erau urâți, chinuiți și uciși dacă mărturiseau că Hristos este Dumnezeu, Făcătorul lumii, și nu o făptură, și dacă-L propovăduiau ca Dumnezeu întrupat, iar nu un om simplu. La curtea împăratului arian Constanțiu erau doi dregători arieni, Eusebiu și Filip, care aveau ochii ațintiți asupra drept-credincioșilor și supravegheau Biserica lui Hristos. Aceștia au provocat izgonirea și moartea Sfântului Pavel Mărturisitorul, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, pe care, trimițându-l în Armenia, i-au îndemnat pe arieni să-l sugrume, ceea ce au și făcut. Asemenea și pe mulți alții, dascăli și mărturisitori ai dreptei credințe, i-au pierdut în multe feluri, între care și pe acești mucenici, Marcian și Martirie. Amândoi erau ucenici ai Sfântului Pavel Mărturisitorul, cel ucis de arieni. Cel dintâi fusese citeț, adică anagnost, iar cel de-al doilea, ipodiacon în biserica cea mare din Constantinopol. Marcian și Martirie erau secretari, adică scriau toate învățăturile și faptele ierarhului lor, prin care se întărea sfânta credință. Erau oameni învățați, înalți cunoscători ai Sfintei Evanghelii și aveau multă pricepere în arta condeiului și a cuvântului, iar prin scrierile și cuvintele lor erau mari propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu și de folos Bisericii, pe care o apărau de săgețile ereticilor. Domnul Hristos le-a dat, precum și ucenicilor Lui, «gură și înțelepciune» (cf. Luca 21, 15), încât prigonitorii arieni nu puteau să le stea împotrivă, bucurându-se de mare cinste din partea credincioșilor. După moartea arhiepiscopului Pavel, ereticii și-au îndreptat otrava asupra ucenicilor acestuia, Marcian și Martirie, ca, prin tot felul de făgăduințe, să-i întoarcă de la dreapta credință către eresul lor. Sfinții au ales mai degrabă să rabde ocara, necinstea și moartea pentru dreapta credință decât să aibă bogăție, slavă și cinste, viețuind în rătăcire. Neputând să-i înduplece, sfinții mărturisitori au fost osândiți la moarte. Cerând ei puțină vreme pentru rugăciune, li s-au tăiat capetele cu sabia, pentru mărturisirea dumnezeirii lui Hristos. Trupurile lor au fost îngropate la una dintre porțile Constantinopolului, iar Sfântul Ioan Gură de Aur a înălțat o biserică în cinstea lor” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul II, luna octombrie).