Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Sinaxar Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf

Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Sinaxar
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 10 Decembrie 2024

Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit în vremea împăratului Maximin Tracul (235-238) şi pentru că în Alexandria existau neînţelegeri între oameni, împăratul l-a trimis pe fericitul Mina, atenian de ­neam, să le rezolve, de vreme ce era un om înţelept. Acesta nu ­numai că i-a lămurit pe alexandrini asupra lucrurilor care-i tulburau, dar i-a şi îmbărbătat pe aceia să ţină şi mai mult la credinţa lor creştină şi a tămăduit mulţi bolnavi. Auzind acestea, Maximin l-a trimis pe Ermoghen prefectul să-l înduplece pe Sfântul Mina să se lepede de Hristos şi, pentru că nu a reuşit aceasta, l-a supus la mari chinuri. Impresionat fiind Ermoghen de răbdarea în chinuri a fericitului Mina, a trecut şi el la creştinism, a fost botezat de Sfântul Mina, apoi un sobor de episcopi l-a hirotonit arhiereu. Aflând împăratul despre aceasta, i-a supus pe amândoi la cumplite chinuri, pe care sfinţii le-au îndurat cu puterea lui Dumnezeu. Atunci, Sfântul Evgraf, notarul Sfântului Mina, a mărturisit şi el cu îndrăzneală pe Hristos şi pentru aceasta a fost ucis cu sabia de către împărat. Odată cu el au primit mucenicia şi Sfinţii Mina şi Ermoghen, ei fiind ucişi cu cuţitele de slujitorii împăratului. Sfintele lor moaşte au fost ridicate şi duse în Constantinopol, unde au săvârşit cu puterea Domnului nenumărate minuni. Deşi împăratul i-a pus într-un sicriu de fier şi i-a aruncat în mare, sicriul a plutit până în Vizantia, unde Sfântul Mina spusese că vrea să fie înmormântat. Trupurile lor au fost găsite de către Episcopul Constantinopolului, prin vedenie dumnezeiască. Iar împăratul Maximin, ajuns fiind de pedeapsă, şi-a pierdut vederea, apoi a fost bătut de mâini nevăzute, până a murit.