Sf. Sfinţiţi Mc. Pamfil preotul şi Valent diaconul; Sf. Ier. Flavian, Arhiepiscopul Constantinopolului

Sfinţii Mucenici Pamfil şi Valent au pătimit în Cezareea Palestinei, în timpul împăratului Maximin Daia (305-313). Sfântul Pamfil, care era din Beirut şi preot în Cezareea, a părăsit casa părintească şi s-a făcut ucenic al lui Pierie, care urma lui Origen la marea şcoală din Alexandria. Pamfil a înfiinţat în Cezareea Palestinei o bibliotecă cu peste 3.000 de cărţi şi o şcoală în care se studia Sfânta Scriptură, pe care a copiat-o de mai multe ori şi a răspândit-o în dar multor credincioşi. Faima credinţei şi a înţelepciunii sale ajungând pretutindeni, şi-a atras mânia lui Urban, cârmuitorul Palestinei, care l-a închis şi l-a chinuit în temniţă timp de doi ani. Şi urmaşul lui Urban, Firmilian, i-a chinuit pe Pamfil şi pe cei care erau cu dânsul: diaconul Valent din Ierusalim, un bătrân înţelept care ştia pe de rost Sfânta Scriptură şi Pavel din Iamnia Palestinei. Alături de ei au fost aruncaţi în temniţă şi cinci tineri creştini din Egipt: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil. Au fost prinşi atunci şi Porfirie, slujitorul Sfântului Pamfil, ostaşul Seleuc şi sclavul Teodul. Cu toţii au primit cununa muceniciei pentru curajul mărturisirii credinţei celei adevărate în Mântuitorul Iisus Hristos, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. Tot în acea vreme a pătimit şi un oarecare Iulian, care era din Capadocia. El venind în Cezareea Palestinei a văzut trupurile mucenicilor aruncate afară din cetate spre mâncare fiarelor sălbatice. Atunci, Iulian, plin de milă şi de râvnă duhovnicească, le-a îmbrăţişat şi le-a sărutat cu evlavie. Pentru aceasta a fost prins şi osândit să fie şi el omorât, fiind ars de viu.