În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul; Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare (Harţi)
Trecerea la Domnul a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan se prăznuieşte în fiecare an la 26 septembrie, zi în care s-a arătat pe larg şi viaţa sa deosebită. Astăzi, cinstim numai pomenirea semnului minunat care avea loc în fiecare an, în ziua de 8 mai, la Efes, unde era mormântul Sfântului Apostol Ioan. Precum pe toţi cei plăcuţi ai Săi, Hristos Domnul i-a învrednicit de Împărăţia cerurilor şi a veşnicelor bunătăţi, aşa şi locurile unde s-au nevoit şi au fost îngropaţi aceştia, Mântuitorul Iisus Hristos le-a luminat cu minuni, arătându-le pline de daruri.
În fiecare an, la 8 mai, cu puterea lui Hristos, din mormântul Sfântului Ioan ieşea o pulbere albă, ca un praf tămăduitor, pe care creştinii din acele locuri o numeau „mană”. Şi, ungându-se cu acel praf, creştinii se tămăduiau de toate neputinţele şi patimile sufletelor şi ale trupurilor, slăvind pe Dumnezeu şi pe Ioan, Apostolul lui Hristos Iisus, Domnul nostru. Acest semn dăruit de Dumnezeu a avut loc multă vreme, până în anul în care Efesul a fost cotropit de necredincioşi şi până la nimicirea creştinilor din acele locuri.
Biserica a rânduit în semn de mulţumire, ca în ziua de 8 mai, precum şi în ziua de 26 septembrie să pomenească pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, ca prin rugăciunile lui să câştigăm şi noi tămăduire de bolile noastre sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim să fim plăcuţi de Hristos, Dumnezeul nostru.
.jpg)
