Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei; Sfântul Mucenic Hristea
Sfântul Ierarh Meletie (†381) era de neam din Armenia. Pentru dragostea lui fierbinte faţă de Dumnezeu, a fost silit să fie hirotonit episcop în Sevastia Armeniei. A vieţuit din vremea lui Constanţiu (337-361) până pe vremea lui Teodosie cel Mare (379-395), în timpul luptelor celor mari ale Bisericii împotriva uneltirilor ariene. În acea perioadă, Biserica Antiohiei era într-o stare de plâns, căci de la surghiunul Sfântului Eustatie (331), Antiohia nu avusese parte decât de episcopi arieni. Apoi, prin mutarea lui Eudoxie, tot arian şi el, de la Antiohia la Constantinopol, Biserica Antiohiei rămăsese fără păstor. Pentru faima ce avea, toţi s-au învoit şi l-au ales pe Sfântul Meletie ca arhipăstor. Lupta lui împotriva arienilor a atras mânia acelora care, uneltind pe lângă Constanţiu, au reuşit ca la numai o lună să-l dea jos de pe scaun şi să-l trimită în Armenia. În timpul lui Iulian Apostatul, Sfântul Meletie s-a reîntors pe scaunul Bisericii din Antiohia, dar iarăşi a fost exilat, din cauza luptei iniţiate de împărat, împotriva creştinilor. În timpul dreptcredinciosului împărat Iovian, Sfântul Meletie s-a reîntors în Antiohia şi a reorganizat Biserica lui Hristos, dar a fost surghiunit a treia oară în timpul împăratului arian Valens. S-a întors în Antiohia abia în anul 378, sub domnia lui Graţian (367-383), când a întărit dreapta credinţă ortodoxă. În timpul lui Teodosie cel Mare, a luat parte la lucrările celui de-al doilea Sinod Ecumenic din 381. A murit în timpul lucrărilor, la Constantinopol, iar moaştele sale au fost aduse în Antiohia şi aşezate în Biserica Sfântului Vavila.