Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana; Sfânta Prorociţă Ana, mama Prorocului Samuel
Dumnezeu, Cel ce a făcut toate din nimic, a trezit pântecele cel sterp spre rodire al Sfintei Ana şi a făcut-o în chip minunat maică născătoare de prunci, pe cea care îmbătrânise fără să nască. Astfel, Dumnezeu a dat Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana acest rod vrednic, pe Fecioara Maria, din care avea să vină Însuşi Dumnezeu în trup spre izbăvirea lumii. Tot astăzi prăznuim şi pe Sfânta Prorociţă Ana, mama Prorocului Samuel. Era din cetatea Ramataim-Ţofim din muntele Efraim şi era căsătorită cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana. Însă fericita Ana nu putea naşte copii şi era defăimată pentru sterpiciunea ei. Odată, suindu-se la Şilo, unde era Chivotul Legii, ca să aducă jertfă prin mâna lui Eli preotul, a primit de la altar o singură parte din jertfe şi nu două, pentru că nu avea copil. Atunci, întristându-se, s-a rugat lui Dumnezeu şi I-a promis că dacă îi va dărui un băiat îl va încredinţa Lui „şi nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici nu se va atinge de capul lui” (I Regi 1, 11). Şi luând de la Domnul deplină încredinţare, s-a întors acasă, şi luând în pântece, a născut pe Prorocul Samuel.





